Invazie de turişti pe munte ca urmare a pandemiei de COVID-19. „Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii au venit în număr mare la munte

Pandemia de COVID-19 i-a „alungat„ pe turiştii români în zona montană. Şeful salvamontiştilor români a precizat că nu a văzut în viaţa lui un număr aşa de mare de turişti care să facă drumeţii montane.

Şeful salvamontiştilor români, gorjeanul Sabin Cornoiu, a spus, la Radio Impact, că pandemia de COVID-19 a avut şi o parte bună, în sensul că mulţi români s-au îndreptat către natură: „Pandemia asta a avut 100 sau 1.000 de elemente negative sau nu ştim exact câte, dar a avut pozitiv din punct de vedere al turismului montan. Câţi oameni am văzut în vara asta pe munte nu am văzut în viaţa mea. Oamenii au considerat că pe munte găsesc această distanţare fizică şi au mers către munte, au descoperit munte şi a fost o situaţie extraordinară“. 

Mulţi turişti nu au fost echipaţi corespunzător 

Sabin Cornoiu a precizat că o mare parte dintre turişti nu au fost echipaţi corespunzător: „Singurul lucrul rău este că mulţi au sărit peste anumite etape de pregătire şi dotare. Atâta timp cât 99% dintre ei au scăpat fără probleme, atunci este un lucru bun., Din cei 99%, eu speră să îşi fi dat seama că haina cu care mergi pe stradă nu este bună pe munte, adidasul meu trebuie schimbat cu un bocanc, geanta trebuie schimbată cu un rucsac. Dacă oamenii se responsabilizează puţin, atunci muntele va avea un câştig mare din acest punct de vedere. Este îmbucurător că aceşti oameni au venit la munte“.

Vă mai recomandăm să citiţi 

Modul incredibil în care arată un drum sătesc din Gorj. Localnicii trăiesc zilnic un adevărat calvar

Decoraţiuni hand made pentru bradul de Crăciun realizate de bunicii din Peştişani

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie