FOTOGALERIE Spectacol de Crăciun la Centrul «Christian»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane cu handicap care frecventează Centrul de zi «Christian» din Târgu Jiu au participat, la sfârşitul acestei săptămâni, la un spectacol de final de an, cu ocazia celebrarii naşterii Mântuitorului.

Corul Centrului Christian a cântat colinde care vestesc Nasterea, iar copii au recitat poezii despre iarnă sosirea Moşului încărcat cu daruri. 

De asemenea, invitaţi speciali au fost membrii Corului Bisericii Golgota care au încântat audienţa prin rafinamentul interpretării şi frumuseţea repertoriului abordat. Toţi cei prezenţi au primit dulciuri din partea Primăriei Municipiului Târgu Jiu şi a Consiliului Judeţean Gorj.

Cadouri din partea viceprimarului Iulia Vână

Persoanele cu handicap au primit cadouri din partea viceprimarului Iulia Vână. „Sărbatorile pot constitui un puternic motiv de a cânta, a ne bucura şi de a aduce un dram de veselie în sufletele persoanelor cu dizabilităţi, greu încercate de condiţia stării lor de sănătate precară. Este vremea să ne iubim, să ne împăcăm, să ne aducem aminte că omenia înseamnă ajutorare, înţelegere pentru cei mai puţin încercaţi de soartă şi de greutăţile vieţii.Doamna Viceprimar al Municipiului Tg-Jiu, Iulia Vână, prezentă în mijlocul nostru şi de această dată, a contribuit personal şi într-un mod generos cu cadouri pentru membrii centrului, cadouri constand in geci călduroare pentru acest sezon rece, mânuşi, fulare şi perne“, a spus Daniel Andrei, coordonatorul Centrului.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai