FOTO „Marşul disperării“: 50 de mineri şi energeticieni din Goj au plecat pe jos către Bucureşti, în semn de protest faţă de situaţia sistemului energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alin Ion

Aproximativ 50 de mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au plecat pe jos, luni dimineaţă, către Bucureşti. Acţiunea de protest este denumită „Marşul disperării“.

Locul de plecare a fost Termocentrala Rovinari. Cea mai mare parte dintre participanţii la acţiunea de protest sunt sindicalişti. Unii dintre aceştia şi-au luat concedii de odihnă, iar alţii se află în şomaj tehnic. Participanţii poartă  veste inscripţionate cu următoarele mesaje: „S.O.S. Complexul Energetic Oltenia“ şi „Salvaţi Complexul Energetic Oltenia“. 

Participanţii la „Marşul disperării“ speră să parcurgă în fiecare zi aproximativ 40 de kilometri şi să ajungă la Bucureşti în opt zile. Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a spus că a primit semn că şi alţi angajaţi ai CEO se vor alătura pe traseu protestului, astfel încât grupul de protestatari ar putea ajunge la aproximativ 200. Participanţii la acest proste, care nu este autorizat de Jandarmerie, vor să tragă ,un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care se află sistemul energetic pe bază de cărbune şi militează pentru păstrarea locurilor de muncă. 

  „Piaţa de energie este reglementată de băieţii deştepţi. Cei mai mulţi bani se duc în buzunarele celor care transportă şi distribuie, şi nu la producători, ceea ce nu este normal. Sperăm să ajungem la Bucureşti în 7-8 zile. O să vedem după primele două zile care va fi cadenţa de mers. Oamenii sunt motivaţi de indiferenţa guvernanţilor faţă de soarta lor şi faţă de ce se întâmplă cu energia pe cărbune. Vorbesc de sistemul energetic naţional, de strategie în acest domeniu, dar nu fac nimic. Fără mixul energetic, nu vom avea o siguranţă energetică. La Bucureşti vor avea o pichetare sau un miting cu colegii din ţară şi ne vom depune semnăturile pe memorandumul pe care l-am depus atât la primul ministru, cât şi la Preşedinţia României. Principala revendicare este reglementarea corectă a sistemului energetic“,

a spus Dumitru Pârvulescu. 

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!