FOTO Centru de carantină într-un hotel de patru stele nou-nouţ. Ce spun cei  aflaţi în incintă despre condiţiile oferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelul de patru stele care nu a fost folosit a fost transformat în centrul de carantină       FOTO: pandurul.ro

Un hotel de patru stele nou-nouţ, care se află în incinta Stadionului Municipal din Târgu Jiu, inaugurat în toamna anului trecut, a fost transformat în centru de carantină. Hotelul cu 40 de camere nu a fost folosit vreodată.

În incinta acestuia se află câteva zeci de persoane aflate în carantină. În hotelul de patru stele din Târgu Jiu au fost aduse chiar persoane din afara judeţului Gorj. „Sunt de la Arad. Am fost adusă aici. Stăm înauntru, pentru că nu putem să plecăm. Ne supunem regulilor. Condiţiile sunt foarte bune“, a spus o tânără de pe geamul hotelului. 

La nivelul judeţuLui Gorj sunt peste 100 de persoane în carantină şi 181 în izolare la domiciliu. 

Activitatea sportivă a fost afectată 

Transformarea hotelului din incinta stadionului a dus la oprirea antrenamentelor. „Am luat decizia ca toate grupele de juniori să nu se mai pregătească până la ieşirea din carantină, pentru că este un risc major, deşi toată lumea spune că nu este nicio problemă. Virusul nu stă izolat. Am hotărât ca antrenamentele la Centrul de copii şi juniori să se suspende“, a pus Camilian Floroiu, directorul Clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Acesta a precizat că şi echipa de seniori se va pregăti în altă parte. 

Aceeaşi decizie a fost luată şi de Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Jiu, pentru că Sala Sporturilor se găseşte în imediata apropiere a stadionului. „Am suspendat activitatea la copii şi juniori. Nu se mai face niciun antrenament. La senioare am încheiat activitatea“, a spus Robert Bălăeţ, directorul CSM Târgu Jiu.

Şi activitatea Clubului Sportiv Pandurii, care se află sub coordonarea Ministerului Tineretului şi Sportului, a fost afectată. „Nu vreau să comentez deciziile autorităţilor. Dacă autorităţile au considerat că este cel mai bine să stabilească un centru de carantină pe Stadionul Municipal este răspunderea lor. Din păcate, în incinta Complexului Sportiv îşi desfăşoară activitatea peste 1.000 de sportivi“, a spus Mihai Prunariu, preşedintele clubului. 

Stadionul a costat 27 milioane de euro

Stadionul din Târgu Jiu a fost construit de Compania Naţională de Investiţii. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 27 milioane de euro. Lucrările la stadionul din Târgu Jiu au început în anul 2017. Arena din Târgu Jiu este considerată una dintre cele mai moderne din ţară. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”