Fostul manager al CEO, trimis în judecată de DNA, alături de directorii Daniel Antonie şi Dorina Jianu. Sunt acuzaţi că s-au purtat ca pe propria moşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciobotărică a fost trimis în judecată de DNA

Laurenţiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), în prezent director financiar, şi Daniel Antonie, director al Diviziei Miniere, au fost trimişi în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, a mai fost trimisă în faţa instanţei de judecată şi Dorina Jianu, director Legislaţie şi Guvernanţă Corporativă, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, la data de 22 decembrie 2015, Laurenţiu Ciobotărică, în calitate de preşedinte al Directoratului SC CEO SA, şi Daniel Antonie, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA, au aprobat şi acordat în mod nelegal lui Aurel Medinţui, directorul din perioada respectivă a Diviziei Energetice, o compensaţie financiară constând în cinci remuneraţii fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiaşi Directorat, respectiv 128.100 lei.

Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcţiei Juridice şi Guvernanţă Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora. Concret, inculpatul Ciobotărică Laurenţiu, în înţelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenţionat diverse prevederi legale şi situaţii de fapt pentru a crea confuzie şi a da o aparenţă de legalitate acţiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracţională a fost precedată de nenumărate demersuri iniţiate de inculpatul Ciobotărică Laurenţiu care, încă de la numirea sa în funcţie, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condiţiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeaşi funcţie. De menţionat este faptul că cei trei inculpaţi au avut reprezentarea faptului că în atribuţiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea şi plata vreunui gen de remuneraţie, această competenţă aparţinând altui organism din cadrul societăţii respective“, se arată într-un comunicat al DNA.

Sechestru pe averea celor trei inculpaţi

Cei trei sunt acuzaţi că au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de peste 128.000 lei, reprezentând contravaloarea plăţilor compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO SA. Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor trei inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii luate dispuse în cauză. 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat