Fost profesor de religie condamnat la trei ani de închisoare pentru cămătărie şi şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Bâcoi a fost profesor de religie

Laurenţiu Bîcoi, fost profesor de religie la Colegiul Naţional «Virgil Madgearu», a fost condamnat de către Judecătoria Târgu Jiu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru cămătarie şi şantaj.

Judecătoria Târgu Jiu a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de cinci ani. Instanţa a mai decis confiscarea sumelor provenite din camătă, adică peste 60.000 de lei. Sentinţa nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Zece victime ale profesorului cămătar

Procurorii au identificat, în urma anchetei, peste zece victime ale acestuia, care erau obligate prin ameninţări şi violenţe, să-i plătească o dobândă lunară de 20% la banii împrumutaţi. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, una dintre victimele lui Bâcoi a fost agresată de un individ,  la ordinul acestuia şi s-a ales chiar cu mâna fracturată. „A agresat-o pe partea vătămată, pentru a o determina să restituie suma de bani împrumutată şi în urma agresiunii aceasta a primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgu-Jiu, având fractură la o mână“, se precizează în rechizitoriu.  Conform oamenilor legii, o altă persoană care a căzut în plasa fostului cadru didactic i-a achitat, după ce a împrumutat mai multe sume, 300.000 de lei numai sub formă de dobândă. 

Prins în flagrant

O altă victimă a sesizat poliţia după ce a împrumutat de la fostul profesor de religie suma de 1500 de lei, la care trebuia să-i achite lunar o dobândă de 300 de lei. Bâcoi o ameninţa chiar cu moartea şi îi adresa injurii de fiecare dată când venea termenul scadent. În urmă cu o lună, poliţia a organizat un flagrant, iar Bâcoi a fost prins în timp ce primea dobânda la banii împrutaţi. Bancnotele de 50 lei găsite asupra cămătarului erau inscripţionate cu substanţă fluorescentă cu cuvântul «Camătă», acesta fiind, apoi, arestat preventiv. 

Ion Laurenţi Bâcoi a fost până în anul 2011 profesor de religie la Colegiul Economic «Virgil Madgearu» din Târgu Jiu. A fost dat afară după ce a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat de elevi că le adresa cuvinte jignitoare şi că le vindea diferite bunuri aduse din străinătate. De asemenea, Consiliul Eparhial din cadrul Mitropoliei Olteniei i-a restras dreptul de a mai preda religia în şcoli. 

Citeşte şi 

Profesorul de religie Bâcoi, reţinut pentru cămătărie. Dascălul cămătar a fost arestat

Fostul profesor de religie, devenit cămătar, rămâne după gratii

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete