Finul secretarului general al Guvernului, condamnat la închisoare pentru cumpărare de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Bîrcină

Omul de afaceri Ion Bîrcină, cunoscut sub numele de Dan Goeru, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu executare.

Sentinţa a fost luată de către Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind pe fostul şef al ANRE, Olosz Gergely, condamnat la trei  ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Bîrcină a fost găsit vinovat pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. 

Instanţa supremă a dispus confiscarea de la Olosz Gergely a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 lei.

Ion Bîrcină mai este judecat într-un dosar alături de naşul său Toni Greblă.

Conform DNA, Olosz Gergely a primit diverse sume de bani de la Bîrcină, Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin. „În perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin, suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin. De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei”. Banii au fost pretinşi pentru facilitarea unor contracte.

Costin Iliescu şi Cătălin Stan au primit pedepse cu suspendarea executării.

Instanţa supremă a dispus confiscarea de la Olosz Gergely a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 lei.

Ion Bîrcină mai este judecat într-un dosar alături de naşul său Toni Greblă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile