Femeia care este consilier personal pentru doi primari din judeţe diferite. Unul dintre ei este fostul adversar care a învins-o la alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Mosor are două slujbe, deşi şi-a pierdut funcţia la alegerile locale

Elena Mosor, fosta primăriţă a comunei Alimpeşti, din judeţul Gorj, este consilier personal pentru doi primari din judeţe diferite şi de la partide diferite. Aceasta a candidat din partea PSD, pentru un nou mandat, dar a pierdut, vara trecută, alegerile, după 26 de ani de când s-a aflat la conducerea comunei Alimpeşti, în faţa liberalulului Daniel Florea.

Acest lucru nu l-a împiedicat pe actualul primar al localităţii să colaboreze cu fostul său contracandidat, astfel că Elena Mosor a ajuns consilierul personal al acestuia. Ea mai este, de asemenea, consilier personal şi al primarului comunei vecine Alunu, din judeţul Vâlcea, condusă de Cristian Birăruţ, de la PSD. 

Elena Mosor este angajată cu normă întreagă la Primăria Alunu şi cu o jumătate de normă la Primăria Alimpeşti. De asemenea, fosta primăriţă a ieşit la pensie, dar spune că are energia necesară pentru a face faţă celor două locuri muncă. Elena Mosor spune că nu contează partidul, mai ales într-o comunitate mică, şi că doreşte să-l ajute pe noul primar al comunei Alimpeşti.

„Nu contează partidul. Eu sunt consilier pe probleme de specialitate, şi anume achiziţii publice şi accesare de fonduri europene. Nu avem niciun fel resentimente. Amândoi trebuie să contribuim şi să ajutăm comunitatea. Aceasta este democraţia. Nu ne mai obişnuim cu ea? Eu nu m-am supărat pe el, ci chiar am avut o relaţie corectă şi în campanie. Nu am avut de ce să ne certă. Pe mine mă interesează să prospere comuna Alimpeşti şi chiar îl ajut cu tot sufletul. Niciun primar nu este atotştiutor în toate, precum nici eu nu sunt calificată în toate domeniile. Dacă legea a permis să aibă un consilier personal, atunci este totul în regulă. Eu am fost primar vreme de 26 de ani şi cunosc bine administraţia şi legislaţia. Desfăşor această activitate cu tot dragul. Am expertiză pe accesare fonduri europene, evaluări şi contabilitate“.

Pensionară cu două slujbe

Elena Mosor spune că face faţă cerinţelor celor două posturi, deşi se află la pensie: „De ce să nu fac faţă la cele două posturi. Eu am coordonat proiectele pe fonduri europene la Primăria Alimpeşti şi nu am avut nevoie de consultanţă, iar totul a decurs foarte bine. (...) La toate măsurile care au fost lansate am accesat fonduri europene, pentru că Primăria Alimpeşti are un buget sărac, iar investiţiile s-au făcut doar prin fonduri străine. (...) Domnul primar de la Alunu este un băiat destoinic şi este şi de la acelaşi partid cu mine. Nu plec de la PSD. Eu nu schimb partidul. Nu l-am schimbat nici când s-a schimbat puterea şi am fost tăvălită în toate felurile posibile“. 

„Are o energie fantastică“

Daniel Florea spune că a avut nevoie de experienţa fostei primăriţe mai ales în privinţa fondurilor europene. Acesta spune că Elena Mosor are o energie debordantă:

„A fost problema că în vară aveam de încheiat două proiecte pe fonduri europene, reabilitarea sediului primăriei şi modernizarea drumurilor de tarla, şi aveam ultima tranşă de bani de primit, aşa că era nevoie de cineva care să cunoască domeniul respectiv. Nu m-am certat cu dumneaei în campania electorală, deşi am fost contracandidaţi. Am considerat că aşa este bine pentru localitate. Am semnat contractul pe o perioadă de şase luni. Are o experienţă de 26 de ani, iar eu vin din mediul privat şi nu am experienţă în administraţie. Într-o comunitate mică ne gândim la ce putem face pentru binele comunităţii. Nu mi-a reproşat nimeni de la PNL că am luat-o consilier personal. Are o energie fantastică. Dacă o sun noaptea la 3 să plecăm la Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme pentru comunitate, ea imediat acceptă“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil