Experienţa de coşmar a unui român în Islanda. „La 80 de persoane nu era decât un duş funcţional şi o singură bucătărie“
0Valeriu Peptănatu, un bărbat de 43 de ani din Târgu Jiu, a lucrat anul trecut, timp de câteva luni, în Islanda, în capitala Reykjavik, în construcţii. Gorjeanul s-a întors cu o experienţă amară şi caută acum să-şi găsească dreptatea.
Gorjeanul a trăit un adevărat coşmar. Acesta a aflat că salariul pe care primea era mult mai mic decât venitul minim legal garantat de statul islandez, iar condiţiile de cazare erau inumane: într-o clădire în care locuiau 80 de muncitori nu exista decât un duş şi o bucătărie.
Valeriu Peptănatu, alături de alte două persoane care au muncit în Islanda, au semnat şi trimis o petiţie Parlamentului European cu privire la nedreptăţile întâmpinate. În memoriu se arată că 29 de cetăţeni români şi un cetăţean bulgar au fost trataţi ţntr-un mod necorespunzător. „Discriminare la locul de muncă în comparaţie cu legislaţia în vigoare din Islanda privind salarizarea (salarii diferite pentru cetăţenii islandezi, în comparaţie de cei din estul Uniunii Europene care prestează aceeaşi muncă). (...) Prestam muncă calificată în aceleaşi şantiere un numărde peste 220 de ore lunar (localnicii prestează mai puţine ore), dar la plată suntem plătiţi ca şi necalificaţi“, se arată în memoriul trimis Parlamentului European.
Plătiţi sub nivelul grilei de salarizare legale
Valeriu Peptănatu ne povesteşte că a contactat pe Internet o agenţie de plasare a forţei de muncă din Islanda, iar la începutul lunii iulie a ajuns în Reykjavik: „Am semnat un contract de muncă pe un anumit tarif, de 1.600 de coroane pe oră, pentru primele opt ore, şi 2.828 /oră pentru timpul suplimentar şi zilele de sâmbătă (n.r. - 1 Euro=135 de coroane). Pe aceeaşi meserie, localnicii primeau cel puţin 3.000 de Euro. Am plecat iniţial şase persoane, după care am ajuns să lucrăm peste 20 de persoane din Târgu Jiu. Am lucrat în construcţii, ca muncitori calificaţi, dar noi eram plătiţi ca necalificaţi. Agenţia primea de la firma executantă a lucrărilor mai mulţi bani, iar la noi ajungeau sume diminuate. În plus, nu ni se calculau mereu orele suplimentare“.
Valeriu Peptănatu s-a întors în România în luna octombrie, dar colegii săi au continuat să lucreze. De sărbătorile de iarnă, când s-au întors acasă, aceştia nu au primit bonusul de 10% care li s-a oprit din salariu şi s-au adresat sindicatelor. Atunci au aflat că primeau un salariu sub cel minim garantat de stat.
„Rămâneam cu 2.200 – 2.300 de euro pe lună, dacă făceam minim 220 de ore pe lună, însă ni se oprea o sumă de 400 de euro pe lună pentru cazare. Ni se mai opreau bani pentru abonamentul de telefon, pentru maşina care ne ducea la serviciu, deşi noi plăteam combustibilul. Mâncarea era foarte scumpă. Kilogramul de carne ajunge la 20 de Euro. O pâine costă 3-4 Euro. Mai rămâneam cam cu jumătate de salariu. Am primit, ulterior, de la instituţia din Islanda similară Inspectoratului de Muncă de la noi tarifele cu salariile, iar tariful minim orar era de 2.100 şi 3.700 pentru orele suplimentare, iar noi munceam pe 1.600 şi 2.800. Munceam sub grila de salarizare“.
Un duş la 80 de persoane
Condiţiile de cazare erau îngrozitoare. La început am stat în cameră patru-cinci persoane, după care sa ajuns să locuim 12 lucrători în paturi suprapuse. A fost sesizată presa şi sindicatele din Islanda şi în urma controalelor efectuate s-a constatat că la 80 de persoane nu era decât un duş funcţional, o singură bucătărie. Mai erau camere în care exista un aragaz la zece persoane total insuficient. Ca să mă pot spăla, eu mi-am făcut abonament la o sală de fitness. Şi vremea era foarte dificil de suportat. Ploua în fiecare zi şi trebuia să stai îmbrăcat în haine termice. Vara nu se întuneca deloc“, ne-a mai spus Valeriu Peptănatu.