Drum modernizat cu trei luni mai devreme faţă de termenul prevăzut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de modernizare a 4,5 km de drum judeţean (DJ 672C) de pe raza comunei Runcu au fost finalizate şi recepţionate, ieri, cu trei luni mai devreme faţă de termenul stabilit în contract.

Lucrările au început în vara anului 2018. Pe lângă modernizarea drumului, s-au realizat şi patru staţii de autobuz.

„Investiţia vine în sprijinul dezvoltării comunei Runcu precum şi a localităţilor învecinate ţinând cont de faptul că zona prezintă un potenţial turistic local important şi este în continuă dezvoltare. S-au deschis foarte multe pensiuni, fluxul de turişti este permanent şi era necesară o infrastructură modernizată, care va trebui continuată şi în alte zone. Pe lângă acest tronson de drum realizat ce traversează satul Răchiţi, mai sunt în lucru DJ 672E  Runcu-Arcani şi DJ 672D Runcu-Leleşti cu ieşire în DN 67D Târgu Jiu-Tismana”, a spus Cosmin-Mihai Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”