Dosar penal după doar o zi de la deschiderea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“. Se verifică executarea lucrărilor de renovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii verifică dacă lucrările efectuate aveau nevoie de autorizaţie

După doar o zi de la deschiderea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“ în municipiul Târgu Jiu, poliţiştii gorjeni s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal pentru realizarea de lucrări fără autorizaţie la o clădire monument istoric.

Poliţiştii s-au autosesizat, după ce, în spaţiul public au apărut o serie de informaţii cu privire la realizarea unor lucrări de reparaţie fără autorizaţiile necesare în cazul unui monument istoric.

„Lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru executare de lucrări fără autorizaţie de construire“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Denisa Şuţă, directorul interimar al Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, a spus că s-au făcut lucrări de igienizare care nu necesitau vreo autorizaţie.

Sediul muzeului se află în casa Barbu Gănescu, consutruită în secolul al-XIX-lea, care se află în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu. În acest imobil a stat marele sculptor Constantin Brâncuşi pe perioada în care a lucrat la realizarea Ansamblului „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu.

Muzeul nu are exponate proprii

Muzeul a fost deschis miercuri, 19 februarie, chiar de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, când s-a sărbătorit 144 de ani de la naşterea marelui sculptor. Stabilimentul este impropriu denumit muzeu, pentru că nu deţine nici măcar un exponat propriu, iar vizitatorii nu prea au ce să vadă. La inaugurare aşa-zisului muzeu a fost vernisată o expoziţie cu fotografii împrumutate, care după două săptămâni vor fi luate: „Este vorba de fotografii documentare din Colecţia Centrului Pompidou donate Muzeului Naţional de Artă al României şi alte 32 de fotografii document din  arhiva inginerului Georgescu Gorjean, care au fost donate Centrului «Constantin Brâncuşi» de la Târgu Jiu de către doamna Sorana Georgescu Gorjean“, a spus Denisa Şuţă, directoarea Muzeului Naţional Constantin Brâncuşi, care este şi singurul angajat. 

   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea