Doi tineri sunt acuzaţi de tentativă de omor după un scandal în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi tineri agresori au fost arestaţi preventiv la domiciliu

Doi tineri sunt acuzaţi de tentativă de omor, în urma unui scandal petrecut în zona centrală a municipiului Târgu Jiu care a pornit de la o şicanare în trafic.

Potrivit procurorilor, joi,18 martie, între şoferii a două autoturisme BMW au avut loc o serie de şicane, după care au oprit în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, pe bulevardul Unirii. Într-unul dintre autoturisme se aflau doi tineri care aveau cuţite asupra lor. A avut loc un conflict între aceştia şi tinerii aflaţi în cealaltă maşină. În timpul scandalului, un tânăr a fost lovit cu cuţitele de cei doi, fiind internat în spital cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă perete posterior hemitorace stâng şi hemopneumotorax, plagă superficială hemitorace drept anterior“. Medicul legist a stabilit că rănile suferite necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa tratamentului chirurgical aplicat de urgenţă, putând surveni decesul. 

De asemenea, după cinci ore de la intervenţia chirurgicală, victima a fost reexaminată de către medicul de la Terapie Intensivă, care a constatat că mai prezintă pe regiunea pectorală dreapta, o plagă tăiată oblică, cu direcţia de la dreapta la stânga, de jos în sus, cu muchia inferioară rotunjită şi cea superioară ascuţită, de aproximativ 2,5 cm., uşor sângerândă. 

Arestaţi preventiv la domiciliu 

„S-a reţinut de procuror că faptele inculpaţilor G.V.D. şi S.G., constând în aceea că, în data de 18 martie 2021, în jurul orelor 14.00-14.05, în timp ce se aflau pe trotuarul pietonal din faţa magazinului Altex, din zona centrală a municipiului Târgu Jiu, în urma unui conflict spontan, i-au aplicat persoanei vătămate, G.C.C., două lovituri cu obiecte tăietoare-înţepătoare în zona toraceluiposterior stânga şi anterior dreapta, provocându-i două plăgi înjunghiate, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Cei doi agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după care procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, dar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus măsura arestului la domiicliu pe o perioadă de 30 de zile. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a contestat această măsură. 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”