Doi bătrâni, decedaţi în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bătrâni, soţ şi soţie, au fost găsiţi decedaţi în propria locuinţă de pe strada Zambilelor, din municipiul Târgu Jiu.

Soţii Bruder, în vârstă de 64 şi 68 de ani, au fost găsiţi decedaţi în propria locuinţă. Cei doi se aflau în bucătărie, fiind chiar pe scaun, în momentul în care au fost găsiţi de fiul bătrânului.

Vecinii spun că decesul ar fi survenit în urma unor infarcte, mai ales că femeia era cunoscută cu afecţiuni cardiace şi suferise chiar o intervenţie pe inimă. O altă ipoteză se referă la o intoxicaţie cu monoxid de carbon. Trupurile neînsufleţite a celor doi au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală, urmînd ca după efectuarea necropsiei să se stabilească motivul decesului. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete