DN 66, coşmarul şoferilor gorjeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul din judeţul Gorj care le dă şoferilor cele mai mari dureri de cap este porţiunea din DN 66 cuprinsă între localităţile Rovinari - Bumbeşti Jiu - Petroşani, care se întinde pe o lungime de aproximativ 80 de kilometri.

Drumul este peticit din metru în metru, iar gropile apar mereu pentru că lucrările care s-au făcut au fost de mântuială. 

Pentru a fi modernizat, această rută a fost împărţită în două părţi: Rovinari – Bumbeşti Jiu şi Bumbeşti Jiu. Reabilitarea primului traseu a fost câştigată de firma spaniolă Comsa Sau, iar de modernizarea porţiunii care traversează Defileul Jiului trebuie să se ocupe un consorţiu format între Copisa Constructora Pirenaica (Spania) - Chiruli Andrea Impresa Individuale (Italia) - Coremi Inter (Romania). Valoarea ultimei lucrări se ridică la suma de aproape 150 milioane de euro. Lucrările de modernizare la cele două tronsoane nu au început nici până în prezent, deşi licitaţiile au avut loc încă de anul trecut.

Modernizarea eşuată

Maşinile ar fi trebuit să circule încă de acum trei ani pe un asfalt ca în palmă pe tronsonul cuprins între Rovinari şi Bumbeşti Jiu. În anul 2007, societatea maghiară VEGYEPSZER a câştigat lucrarea de modernizare a acestui drum. Lucrările ar fi trebuit să se încheie în anul 2010. La finalul contractului, doar cinci la sută din lucrare era executată. Contractul a fost reziliat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România abia în toamna anului 2011. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG