Depozitul de deşeuri din municipiul Târgu Jiu a fost redeschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O instalaţie de ardere a gazelor a fost montată la depozitul de deşeuri

Activitatea de depozitare a deşeurilor de la groapa de gunoi din municipiul Târgu Jiu s-a reluat de ieri, după ce Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj a constatat că măsurile solicitate au fost îndeplinite.

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan, a anunţat că suspendarea activităţii a fost ridicată şi activitatea a fost reluată de ieri: „Decizia de suspendare a Autorizaţiei integrate de mediu pentru depozitul de deşeuri din municipiul Târgu Jiu a încetat din data de 1 iulie, iar activitatea s-a reluat. Autorităţile competente au constatat că toate măsurile care au fost impuse pentru reducerea poluării au fost duse la îndeplinire.

Nivelul poluării de la depozitul de deşeuri va fi atent monitorizat în continuare, pentru ca cetăţenii să nu mai fie afectaţi“.

Activitatea a fost suspendată la jumătatea lunii martie

Activitatea a fost suspendată la jumătatea luii martie de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj ca urmare a numeroase sesizări din partea cetăţenilor care nu mai putea să suporte mirosul de la groapa de gunoi.

Decizia a fost contestată în instanţa de judecată de societatea Polaris, dar a fost respinsă.

Cetăţenii au organizat şi proteste în faţa unor instituţii pentru ca poluarea să fie eliminată.