De ce nu a mai putut ajunge Constantin Brâncuşi în România la ultima mare expoziţie din viaţa lui
0În iarna anului 1956, autorităţile comuniste din România au organizat în cinstea lui Constantin Brâncuşi o mare o expoziţie omagială, retrospectivă, la Muzeul de Artă din Bucureşti cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Marele sculptor a fost deosebit de încântat şi a promis că va participa, însă nu a mai putut ajunge.
Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris, a menţionat, într-un interviu acordat agenţiei de presă Agerpres, că Brâncuşi nu a mai putut ajunge deorece a suferit un accident şi şi-a rupt piciorul, iar suferinţa i-a agravat boala şi câteva luni mai târziu a decedat:
„În ultima parte a vieţii a fost chiar contactat de oficialităţile româneşti ca să i se organizeze o expoziţie omagială, retrospectivă la Muzeul de Artă din Bucureşti cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. La 22 decembrie 1956 se deschide această expoziţie cu lucrări din ţară: presa românească şi străină a fost foarte elogioasă. Artistul a fost foarte fericit, dar n-a putut să participe la deschidere aşa cum se prevedea conform invitaţiei organizatorilor pentru că şi-a rupt un picior şi nu s-a mai putut deplasa. Acest accident cât şi vârsta l-au slăbit foarte mult imobilizându-l până la sfârşitul vieţii, deces care se produce în martie 1957“.
Simţind că sfârşitul este aproape, Brâncuşi l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţă la ora 2 dimineaţa, iar în data de 19 martie a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
„Artistul şi-a pus în aplicare întreaga concepţie arhitecturală şi urbanistică“
Doina Lemny arată că, în realizarea Ansamblului „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, Brâncuşi a pus în practică o întreagă concepţie arhitecturală, ajunsă la maturitate:
„În 1937-1938, prin instalarea ansamblului de la Târgu-Jiu, în care artistul şi-a pus în aplicare întreaga concepţie arhitecturală şi urbanistică, el a fost împăcat cu ideea că lasă ţării sale o adevărată sinteză a creaţiei sale. Spun sinteză pentru că în acest ansamblu sunt reunite aproape toate simbolurile, toată tematica brâncuşiană, de la Coloana fără Sfârşit până la motivul Sărutului pe care l-a lucrat timp de 40 de ani. Vă imaginaţi că pentru aceasta trebuie o adevărată concepţie. Nu uităm însă că în Franţa el ajunge în 1904 şi moare tot în Franţa în atelierul lui din 11 Impasse Ronsin în 1957. Dacă facem o socoteală, sunt mai bine de 50 de ani. Ori el, aici, în atelierul lui şi-a creat propriul muzeu în care veneau cei mai importanţi membri ai avangardei internaţionale din toate colţurile lumii. Era un adevărat creuzet al artei moderne“.