Cum a apărut tatuajul şi ce rol avea. Amerindienii îşi tatuau tot corpul ca să fie feriţi de boli

Tatuajul a fost practicat din cele mai vechi timpuri. Avea diferite scopuri, de la a transmite anumite informaţii şi până la a proteja persoana care-l poartă.

Filosoful antic grec Strabon preciza că toate neamurile lumii se tatuau. „Practica desemnată de acest cuvânt este una extrem de dificilă şi constă în introducerea unor diverşi pigmenţi sau a altor materiale sub dermă, dar şi lezarea, zgârierea profundă a pielii pentru a forma diverse modele grupate într-un arsenal de simboluri decorative sau imagini. La început s-a optat pentru arsenalul de simboluri geometrice deoarece, după cum ştim, ele reprezintă nişte arhetipuri umane ce îşi răsfrâng influenţa asupra inconştientului colectiv într-o măsură pe care noi nu o percepem, depăşind orice barieră culturală şi lingvistică“, arată arheologistul Bogdan Pomori Schatz într-o lucrare despre istoria tatuajului.

Acesta susţine că tatuajul a fost folosit prima dată în Neolitic, în zona arhipelagurilor polineziene.

Dovezi ale practicării tatuajului

Majoritatea dovezilor privind practicarea tatuajului din cele mai vechi timpuri sunt puţinele mumii ce au pielea relativ intactă şi câteva statuete antropomorfe. „Una dintre ele, poate cea mai celebră, este mumia lui Ötzi descoperită în Valea Ötz. Ea datează din preajma mileniului 4 î.e.n. Pe trupul acestuia, căci era un bărbat, au fost observate ceea ce pare a fi printre primele manifestări ale tatuajului. 57 de tatuaje realizate cu cărbune reprezentând modele simple formate din puncte şi linii. Poziţionarea lor ne indică anumite aspecte care conferă o mai mare complexitate acestor tatuaje indicându-ne astfel faptul că ele au fost investite încă de la început cu alte funcţionalităţi decât cea estetică“, precizează arheologistul.

Tehnici de tatuare

Tehnicile folosite erau diferite. Eschimoşii introduceau cu ajutorul unui ac un fir colorat sub piele şi efectiv coseau pielea. Erau realizate mai mult modele geometrice ce acopereau diferite părţi ale corpului.

O altă metodă folosită consta în folosirea unei pietre, beţe ascuţite sau mai mulţi spini ataşaţi, prin care se realizează o scarificare, prin care se obţin modele mai elaborate.

„O altă tehnică mai complexă consta în împărţirea zonei ce urma a fi tatuată în mai multe zone delimitate prin nişte tăieturi, ajungându-se ca mai apoi acestea să fie decorate. Cu toate acestea cu ajutorul acestei tehnici nu se puteau realiza trecerile de la un ton la altul, adică abordarea unor zone de lumină şi umbră, ei limitându-se doar la imagini lipsite de valoraţie“, precizează Bogdan Pomori Schatz.

Bokashi este tehnica folosită de japonezi, care oferea detalii mult mai elaborate. Se foloseau mai mulţi spini sau ace, până la 27. Se puteau realiza, astfel, imagini mai complexe, cum ar fi dragoni sau peisaje. Pigmenţi folosiţi erau obţinuţi direct din natură, astfel încât se putea folosi  o paletă largă de culori.

Utilitatea tatuajului

Conform Etnologulului şi istoriculului român Romulus Vulcănescu, tatuajul este amprenta unei civilizatii complexe, iar omul primitiv se tatua, integral sau parţial, pentru ca să se deghizeze magic, ca să-şi însemne corpul cu embleme gentilico-tribale şi ca să se împodobească din orgoliu sexual. Îşi tatua corpul din perioada de iniţiere şi până la maturitate.

„Printre funcţionalităţile lui putem enumera marcarea unei victorii sau înfrângeri, asigurarea unei poziţii convenabile în viaţa de apoi, slujirea în perioada pubertăţii sau cea de sarcină, susţinerea unui ritual de iniţiere, pedeapsă, tatuajul-amuletă şi tatuajul-talisman cu roluri apotropaice, mijloc de comunicare nonverbală a apartenenţei la un grup sau a unui sex, a unor păreri personale, a unor acte de eroism, vânători reuşite, posesiuni, talent, stării de sănătate, statut social, de intimidare, etc.. Avem deci o diferenţiere a celor tatuaţi dupa sex, castă/trib/gintă etc. şi statut social, religios, politic şi economic“, mai arată arheologistul Bogdan Pomori Schatz.

Cel care realiza tatuajele trebuia să fie cel ales de zeităţi. De asemenea, tatuajul era folosit şi pentru a transmite un anumit mesaj şi transmitea, în general, apartenenţa la un anumit grup. De asemenea, faptele de eroism, vânătorile periculoase şi cele încununate cu succes, expediţiile, posesiunile materiale, talentul, statutul social şi alte elemente ale individului. De exemplu, la la eschimoşi erau tatuate pe corp linii ce povestesc crimele înfăptuite. Tatuajele aveau un anumit rol şi în viaţa de după moarte.

Un alt tip de tatuaj era cel care ajuta o anumită persoană bolnavă să treacă peste perioada dificilă. Amerindienii îşi tatuau tot corpul pentru a fi feriţi de boli.

„Tatuajul-talisman juca de asemenea un rol extrem de important în protejarea celui tatuat, căpătând astfel funcţie apotropaică. Să revenim din nou la vânătorul nostru. Acesta putea fi considerat un vânător mai bun  datorită tatuajelor pe care le purta pentru că cei care îl înconjurau în cadrul comunităţii în care trăia puteau considera despre ele şi că îl protejează împotriva atacurilor pricinuite de carnasieri în timpul vânătorii, nu doar că îi oferă un ajutor la vânătoare“, precizează a Bogdan Pomori Schatz.

Un alt tip de tatuaj era cel amuletă, care se presupunea că-i conferă individului caracteristici şi puteri magice. Era compus din elemente naţionale, aducând aminte de faptele de vitejie ale strămoşilor.

Tatuajul în România

În România există dovezi cu privire la existenţa tatuajului din perioada Neolitică şi, apoi, cea tracă. „Poate cea mai ilustrativă mărturie este cea a «Soborului Zeiţelor». Dovada în cauză este constituită dintr-o serie de statuete antropomorfe (statuetele fiind, pe lângă mumii, o altă sursă de mărturie despre tatuajul din vechime) ce fac parte din cultura Cucuteni. Pe suprafaţa lor se regăsesc urmele evidente ale unor incizii geometrice, liniare arătând probabil faptul că oamenii din acea perioadă îşi făceau astfel de tatuaje“, explică arheologul.