Crucea de la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, care a dispărut după instalarea regimului comunist, va fi refăcută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucea de lângă mausoleu care a dispărut

Autorităţile oraşului Târgu Jiu încearcă să refacă o cruce care a fost amplasată lângă Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, locul de veci al eroinei de la Jiu, una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României.

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, face un apel în vederea obţinerii unei fotografii cu crucea din metal care se afla lângă monumentul istoric, dar care a dispărut imediat după venirea la putere a regimului comunist: „Dacă cineva deţine o fotografie de epocă sau o vedere cu acest detaliu să o pună la dispoziţia comisiei care avizează turnarea acestei cruci. Detaliile din fotografia prezentată sunt suficiente, dar comisia doreşte şi alte fotografii, dacă există“.

Singura imaghine pe care autorităţile o deţin este luată din filmarea realizată la inaugurarea mausoleului. „Crucea este la comisia de avizare de la Ministerul Culturii. Se lucrează cu specialişti şi istorici de artă. Va fi o şedinţă la Consiliul Naţional al Cinematografiei, pentru a permite intrarea îăn arhive şi scanarea unor secvenţe după pelicula de la inaugurarea mausoleului. Crucea va fi turnată din bronz. O să încercăm să facem şi un istoric al vechii cruci care a dispărut“,

a mai precizat Adrian Tudor.

Mausoleul este restaurat

În prezent se lucrează la restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu. „Prima intervenţie care s-a făcut a fost pentru centura care să lege mausoleul de jur împrejur. S-a făcut o fundaţie la un metru adâncime foarte bune armată şi cu o izolaţie între monument şi fundaţia respectivă. S-a construit un dren pentru ca monumentul să fie ferit de umiditate. La măsurătorile efectuate, umiditatea era de 70%. S-au desfăcut toate plăcile, treptele din jurul monumentului, care au fost curăţate şi finisate. Urmează în perioada următoare intervenţia artistică. Acoperişul, placa de deasupra monumentului, era făcută din bucăţi şi permitea apei să se infiltreze în mausoleu. Acum se va înlocui cu două plăci mari, lipite foarte bine şi cu o hidroizolaţie, astfel încât apa nu va mai intra în interiorul mausoleului“, a spus Adrian Tudor.

Mausolelul a fost realizat de sculptoriţa Miliţa Pătraşcu, ucenica lui Brâncuşi, în anul 1935, la inaugurarea lui fiind prezent chiar regele Carol al II-lea. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”