Confuzie pe şantierul de modernizare a DN 66. Află ce document a băgat spaima în constructorul spaniol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările au fost oprite din cauza unei adrese oficiale

Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 66 au fost întrerupte, în urmă cu două zile, de către constructorul spaniol în urma unei adrese primite de la Direcţia de Cultură Gorj.

Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, conducerea Direcţiei pentru Cultură atrăgea atenţia, în documentul trimis, că se impune oprirea execuţiei proiectului de modernizare pentru că s-a încălcat legea cu privire la protejarea sitului arheologic Castrul Roman, din apropierea localităţii Bumbeşti Jiu. În consecinţă, constructorul spaniol a oprit lucrările de modernizare. Prefectul de Gorj i-a convocat pe toţi factorii responsabili şi, în urma discuţiilor, s-a stabilit că lucrările trebuie oprite doar pe o lungime de 1,3 kilometri care se află în rezervaţia arheologică. „Mă surprinde pentru că de la Cultură, am înţeles s-a făcut o adresă că nu am fi în legalitate. Ne jucăm cu afirmaţiile şi asta este foarte grav“, a declarat Ion Tudor.

Drumul nu poate fi extins

Lucrările de cercetare arheologică de pe Drumul Naţional 66, din zona Castrului Roman, se vor relua în perioada următoare. Drumul nu poate fi lăţit pe o lungime de peste un kilometru ca urmare a vestigiilor romane găsite pe marginea şoselei. „Se va lucra de-o parte şi de alta a DN 66 în rezervaţiile de epocă romana, unde se vor desfăşura cercetări arheologice realizate în mod manual, iar în unele situaţii se va face şi mecanizat sub supraveghere. Cercetările constau în lăţirea drumului cu un metru şi jumătate de-o parte şi de alta, dar se va face în mod manual pentru că există vestigii, diferite obiecte de epocă romană, care trebuie cercetate cu mare atenţie pentru a nu fi distruse“,  a spus Gheorghe Calotoiu, directorul adjunct al Muzeului Gorj care este şi şeful şantierului arheologic. 

Orice lucrare de modernizare a DN 66 se efectuează doar cu aprobarea şi sub supraveghere specialiştilor Muzeului Judeţean de Istorie.

Anul trecut, în urma săpăturilor arheologice, s-au descoperit mai multe vestigii importante din epoca romană, cum ar fi monede, ceramică şi ziduri.

Mai multe pentru tine:
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
75% dintre ucraineni susțin armistițiul cu Rusia, dar doar cu garanții solide de securitate. Care sunt principalele solicitări
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”