Complexul Energetic Oltenia a încheiat pe profit primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termocentralele produc tot mai puţină energie

În primele trei luni ale anului, Complexul Energetic Oltenia (CEO) compania a înregistrat un profit de 61 de milioane de lei din exploatare, cu toate că unitatea trece printr-o perioadă foarte dificilă în care vânzările de energie sunt foarte mici.

Profitul total obţinut de CEO în primul trimestru al anului este de 117 milioane de lei. Cantitatea de nergie vândută a fost de 2,863 terawaţi, iar cantitatea de cărbune extrasă a fost de 5,9 milioane de tone.„Am ieşit pe plus în primul trimestru.Am tras linie şi pe martie şi s-a încheiat tot cu plus. Din păcate, nu acelaşi lucru se va întâmpla în aprilie“, a spus Laurenţiu Ciurel, managerul privat al CEO. Lunile aprile şi mai vor fi foarte importante pentru unitatea, pentru că cererea de energie electrică este scăzută, pentru că prioritate o are, atunci când funcţionează, energia produsă de eoliene, iar termocentralele sunt trase pe dreapta. „În aprilie nu cred că o să reuşim să produce un terawatt, cu doar 0,7 sau 0,8. În mai este o perioadă de concediu. Consumul s-a restrâns foarte mult“, a precizat Laurenţiun Ciurel. 

Stocuri de cărbune de două milioane de tone

Pentru că a produs o cantitate mai mică de energie, nici cărbune nu s-a consumat în cantităţi mari. Stocurile sunt de peste două milioane de tone de cărbune. Din acest motiv, în perioada sărbătorilor pascale, de pe 1 mai până pe 13 ale lunii, minerii vor sta acasă în concediu de odihnă. În această perioadă, stocul de cărbune va ajune la jumătate. 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat