Compania Succes a afaceristului Nicolae Sarcină, în colaps financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Sarcină susţine că firma va fi redresată

Compania Succes, condusă de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, aflat în anul 2011 pe locul 200 în Topul Forbes al celor mai bogaţi români, se află în colaps financiar.

Una dintre cele mai mari companii private din ţară a ajuns într-o situaţie de neimaginat. Cele peste o sută de magazine din judeţul Gorj au fost închise timp de câteva zile din cauză că au fot debranşate de la energia electrică şi nu au mai putut funcţiona. Astfel, pe uşile punctelor de desfacere a fost pus lacătul. O mare parte parte dintre angajaţi au primit salarii restante, mulţi chiar pe mai multe luni. De asemenea, la începutul acestui an, omul de afaceri a solicitat intrarea companiei Succes în insolvenţă. 

Cu toate acestea, omul de afaceri spune că societatea pe care o conduce va ieşi din situaţia în care se află: „Trebuie făcută o reorganizare, dar firma nu a intrat nici în faliment şi nici în insolvenţă. Reorganizarea înseamnă că trebuie să reducem cheltuielile cu furnizorii, cu utilităţile şi cu toţi partenerii. Asta trebuia făcut demult, nu de acum. Din păcate, unii oameni nu înţeleg ce înseamnă reorganizarea asta. Nu se dau oameni afară, din contră. Salariaţii trebuie să stea liniştiţi şi să fie uniţi. Îşi vor primi salariile la zi şi nu rămâne nimeni fără locul de muncă“, a declarat Nicolae Sarcină pentru cotidianul local Gorj Exclusiv. Acesta a mai spus că are de încasat 15 milioane de lei de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) şi de la mai multe primării pentru lucrări executate. În schimb, conducerea CEO susţine că nu are datorii faţă de firmele conduse de Nicolae Sarcină: „La aceasta data, grupul de firme ACHIZITIE SI DEZVOLTARE SRL, SUCCES NIC COM SRL, TPSUT MEHEDINTI, CANTINE- CAZARE MOTRU, TPSUD BALTENI, GRIMEX SRL nu au sume restante de încasat de la CE Oltenia. Toate relaţiile contractuale cu acestea au fost onorate în termenele legale de scadenţă. Niciodata CE Oltenia nu a întârziat cu plăţile peste termenele de plată prevăzute în contracte", se arată într-un comunicat al CEO. 

A fost pe locul 200 în Topul Forbes

În presa de specialitate s-a speculat că toate spaţiile companiei Succes vor fi preluate de alţi retaileri de renume. „Băncile ne pot reduce dobânzile bancare, iar noi nu vom avea o povară atât de mare. Nu se vinde nimic şi nu renunţăm la nimic. Nu vindem nici la Profi, nici la Mega Image“, a spus Nicolae Sarcină. 

În anul 2011, Topul Forbes al celor mai bogaţi 500 de români l-a plasat pe afaceristul gorjean pe locul 200. 

4000 de angajaţi numai în Gorj 

Compania Succes, înfiinţată în anul 1994, are numai în judeţul Gorj aproximativ 4000 de salariaţi. Societatea deţine peste 150 de puncte de vânzare şi judeţul Gorj, dar şi în alte zone ale ţării, cum ar fi Bucureşti sau Hunedoara. Compania activează în diferite domenii: producţie de pâine şi produse de patiserie, ambalare produse (făină, zahăr, orez, fasole), producţie publicitară, comerţ cu produse petroliere, construcţii, exploatare forestieră, distribuţie masă lemnoasă şi închirieri spaţii comerciale sau utilaje miniere şi comerţ. Până acum, conducerea Succes a notificat Agenţia Judeţeană pentru Şomaj de disponibilizarea a 28 de salariaţi de la uzina Grimex. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO