Comorile curate şi necurate care emană flăcări. „Dacă este albă, banii sunt de argint; dacă este galbenă, sunt din aur“

În lumea satului românesc există o serie de superstiţii şi legende legate de comorile ascunse în pământ sau în peşteri.

Potrivit credinţei poporului român, comorile sunt de două feluri: curate şi necurate. Cele curate au fost îngropate de cei care se temeau de hoţi, iar cele necurate au fost ascunse de zgârciţi, care doreau ca nimeni să nu se bucure de acestea.

„Când le îngroapă, ele sunt închinate diavolului şi încredinţate pazei lui (...) Comorile cele necurate poţi să le ridici şi să le ai, numai dacă împlineşti condiţiile ce ţi le pune Necuratul“,

se arată în lucrarea „Superstiţiile poporului român“ de Gh. F. Ciauşanu. 

De asemenea, comorile curate ard după ce au cântat cocoşii de miezul nopţii şi, uneori, până la amiază, flacăra fiind albăstruie. „După flacăra ce izvorăşte din pământ ştii ce fel de bani «joacă». Dacă este albă (roşcată), banii sunt de argint; dacă este galbenă, sunt din aur; arama arde cu o flacără albăstruie. Flacăra aceasta nu arde, nu dogoreşte: poate să ardă pe zăpadă, fără s-o topească. Cât se înalţă de la pământ, atât este de adânc îngropată comoara“, mai menţionează Gh. F. Ciauşanu. 

Comorile „ard“ în juurl unor zile mari, cum ar fi Crăciunul Anul Nou, Paştele.  

„Vâlva băilor“, păzitoarea comorilor

Românii din Apuseni credeau că păzitoarea minelor de aur este „Ştima“ sau „Vâlva băilor“. „«Vâlva» se arată la oameni - mai cu seamă când a pus ochii pe câte un fecior mai zdravăn - şi le arată unde să cerce după aur, dar numai cu o cindiţie: să nu spună la nimeni că au dat ochii cu ea, căci altfel sunt pierduţi: Vâlva îi sugrumă ca pe nişte pui de vrabie“, mai arată  Gh. F. Ciauşanu.. 

Comoara din peşteră

În Transilvania, în zona Homorod-Almaş, există o legendă cu privire la o peşteră în lungime de 40 de metri în care ar fi fost ascunse comori. „Comoara de aici este străjuită de o zână. În fiecare an, la miezul nopţii, în luna Rusaliilor,poarta se deschide şi stă două ceasuri deschisă. Într-o zi, venită aici trei cavaleri, purtând fiecare câte un sac gol. Ei rugară pe un cioban să le ţină caii până se vor întoarce, însă ciobanul nu voi. Ce părere de rău pe el când îi văzu întorcându-se, după un ceas, cu sacii plini de aur“, relatează Gh. F. Ciauşanu legenda specifică zonei. În Vâlcea şi Gorj se crede că haiducii au îngropat banii.