Chinez prins de poliţişti cu petarde ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un chinez cu domiciliul în municipiul Bucureşti, administrator al unei societăţi comerciale, a fost prins de poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cu petarde pe care le comercializa în mod ilegal.

Acesta deţinea o cantitate de 354 de articole pirotehnice categoria I, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.

Articolele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare