CEO a închiriat o parte din sediul CEZ. Conducerea companiei energetice se confruntă cu probleme financiare şi a anunţat reduceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din clădirea CEZ a fost închiriată de CEO

Complexul Energetic Oltenia (CEO) are un nou sediu. Este vorba de jumătate din clădirea CEZ cu opt etaje din zona Gării.

O parte din clădirea CEZ din zona Gării a fost închiriată de Complexului Energetic Oltenia, în condiţiile în care compania trece printr-o perioadă foarte grea, iar conducerea vrea să reducă cu 13 la sută veniturile salariale, iar, în replică, sindicatele organizează mâine un miting de amploare la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 5000 de persoane. 

Roxana Mărgineanu, purtător de cuvânt CEZ, a confirmat, pentru ziarul ADEVARUL, că o parte din clădire a fost închiriată către CEO: „Doar o parte din clădirea CEZ situată pe strada Republicii nr. 17, din Târgu - Jiu (zona Gării) a fost închiriată de către Complexul Energetic Oltenia, existând în momentul de faţă încă spaţii de birouri neocupate în incinta acesteia“.

Potrivit acesteia, activitatea de relaţii cu clienţii a CEZ nu a fost afectată, pentru că birourile au fost mutate într-un alt spaţiu. „Precizăm ca doar spaţiile de birouri administrative aparţinând Grupului CEZ în Romania au fost reorganizate şi nu au apărut modificări în relaţia cu clienţii. Centrul de Relaţii cu Clienţii îşi desfăşoara în continuare activitatea pe strada General Magheru, Bl. 6, parter, din Târgu Jiu, în intervalul orar 08:00 - 17:00“, spune Roxana Mărgineanu. 

CEO: „Deocamdată nu s-a mutat nimeni“

Potrivit unor surse, o firmă lucrează la amenajarea birourilor CEO din nou sediu, se aduce mobilier şi se instalează aparatura necesară. 

Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al CEO, a spus că nu s-a mutat nimeni în clădire: „Nu s-a mutat, deocamdată, nimeni şi nici nu se va muta în perioada imediat următoare. Nu pot să vă spun dacă a fost închiriată şi la ce preţ“.

În momentul de faţă, CEO deţine patru sedii în Târgu Jiu.

Este vorba de sediul central, fosta clădire a DISTRIGAZ, un alt spaţiu aflat tot în ziona Gării, unde a funcţionat o perioadă Casa de Pensii, o clădire din zona Debarcader şi un imobil în centrul municipiului, lângă Facultatea de Drept, unde se află sediul clubului Pandurii. 

„Îşi bate joc de banii companiei“

Sindicatele nu privesc cu ochi buni închirierea unui nou sediu în contextul reducerilor anunţate. „Ciurel îşi bate joc de banii companiei de doi ani şi jumătate şi nimeni nu nia nicio măsură. Este un manager inconştient. Ce nevoie să fie de alte spaţii pentru birouri şi de noi sedii, în condiţiile în care trebuie să facă restructurări de personal TESA. A dus acolo sute de oameni şi sediile de la nivel de unitate sunt pustii. Nu avea niciun motiv să cumpere clădirea de la Gară. Cu banii respectivi ar fi putut să cumpere maşini de transport a salariaţilor la cariere pentru că sunt transportaţi în condiţii mizerabile“, a spus Dan Pârvulescu, vicepreşesintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie