Ce spune Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj, despre condamnarea senatorului Dian Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vâlceanu, copreşedinte PNL Gorj

Copreşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, senator de Gorj, a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare în dosarul «Lotul Peştişani» de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj, a declarat că Biroul Permanent Naţional este în măsură să dispună o eventuală măsură faţă de senatorul Dian Popescu, copreşedintele PNL Gorj, condamnat cu suspendare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României:Nu cred că sentinţele date de instanţe se calculează în prejudicii de imagine aduse unui partid. Avem, în sfârşit, o decizie a in stanţei. Din punctul acesta de vedere, singurii să decidă dacă au fost fost aduse prejudicii de imagine şi trebuie luate măsuri este Biroul Permanent Naţional, pentru că domnul preşedinte face parte din acest organism politic. Noi, la organizaţia judeţeană, trebuie să ne abţinem de la comentarii. Nu intră în sarcina noastră să luăm în discuţie această problemă. Stăm la aceeaşi masă şi, atâta vreme cât Biroul Permanent Naţional nu decide altceva, vom sta la aceeaşi masă“. 

Condamnat la cinci luni de închisoare

Senatorul Dian Popescu a fost condamnat de Înalta Curte la cinci luni de închisoare cu suspendare: „Condamnă la 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal (1969). În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal (1969). În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cod penal (1969) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 3.07.2012 la 4.07.2012. În baza art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunile de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal (1969) şi de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal (1969)“, se arată în sentinţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă