Ce spune conducerea Spitalului Orăşenesc Bumbeşti Jiu despre scandalul penal al dezinfectanţilor de la „HexiPharma“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu este implicat într-o anchetă penală desfăşurată la nivelul a 25 de unităţi medicale din ţară de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Patru poliţişti au descins, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu, de unde au ridicat documente şi chiar probe din dezinfectantul achiziţionat de la firma „HexiPharma“. Este singurul spital din Gorj care se afla pe lista unităţilor unde s-au constatat probleme ca urmare a folosirii dezinfectantului luat de la firma cu pricina.

Directorul Spitalului Bumbeşti Jiu, Aurel Stolojanu, a spus că au fost ridicat probe şi documente: „Au fost ieri de dimineaţă (n.r. sâmbătă dimineaţă) pentru că este un dosar penal. Au venit poliţiştii de la Târgu Jiu. Au fost patru persoane şi au colectat facturi şi note de recepţie ăentru dezinfectanţii achiziţionaţi de la furnizorul „HexiPharma“. Au luat şi probe, mostre“. 

7-8 neconformităţi din 37 de probe

 Aurel Stolojanu susţine că nu au fost depistate mari nereguli, iar toate deficienţele au fost remediate: „S-a cerut înainte de Paşte la toate spitalele să se facă  nişte teste pentru a se determina eficienţa dezinfectantului. Noi nu putem determina concentraţia dezinfectantului. E vorba de produsul de la „HexiPharma“. Unele spitale au dus probele la laboratoarele direcţiilor, iar noi le-am dus la laboratorul nostru, unde avem microbiologie şi s-au făcut probe. S-a luat dezinfectantul şi s-a folosit pe anumite suprafeţe. Apoi, s-a lăsat un anumit timp, în funcţie de ce scrie pe instrucţiunile de pe autorizaţia produslui respectiv, şi s-au dus apoi la laborator ca să se vadă dacă iese ceva. Noi am dat 37 de probe. Cred că suntem unicat la nivel de ţară. Nu mai exiostă un alt spital care a data aşa de multe probe. Dezinfectantul a fost folosit în mai multe spaţii. Doctorul este un specialist bun şi a fost super conştiincios. Din 37 de probe, au ieşit 7-8 neconforme, dar specialistul a concluzionat că se încadrează în limite. Marţi, după Paşte, au venit cei de la Direcţia de Sănătate şi s-au reluat probele în secţiile unde au fost probleme şi nu a mai ieşit nici“.

 

Dezinfectantul a fost achiziţionat fără licitaţie

Directorul Spitalului Orăşenesc Bumbeşti Jiu a precizat că produsul suspect a fost achiziţionat prin cumpărare directă:

„Suntem un spital mic. În doi ani şi jumătate am făcut achiziţii de nici 10.000 de lei. Folosim şi alt dezinfectant. Infecţiile nosocomiale sunt în toate lumea. În SUA sunt 5% infecţii declarate, iar în România sunt sub 1%“.

Anchetă în 25 de spitale 

Ancheta se desfăşoară la 25 de spitale de pe raza a 21 de judeţe, precum şi la sediul firmei din Bucureşti.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 Cod penal şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse prev. de art. 357 alin. 2 Cod penal. În cursul zilei de 7 mai  2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  IGPR efectuează  4 percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ifov. Sunt vizate sediul şi punctele de lucru ale unei firme producătoare de dezinfectanţi.  Totodată, au loc ridicări de probe şi înscrisuri din 25 de unităţi sanitare de pe raza a 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti. La această acţiune de amploare  participă 152 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, poliţişti de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică şi specialişti criminalişti din cadrul DGPMB, precum şi de la inspectoratele de poliţie ale judeţelor Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

7-8 neconformităţi din 37 de probe

 Aurel Stolojanu susţine că nu au fost depistat mari nereguli, iar toate deficienţele au fost remediate: „Nu e o listă neagră. Este o dezinformare. Aţi văzut de unde a pornit acţiunea. S-a cerut înainte de Paşte de la toate spitalele să se facă  nişte teste pentru a se determina eficienţa respectivelor dezinfectante. Noi nu putem determina concentraţia dezinfectantului. E vorba de produsul de la „HexiPharma“. Unele spitale au dus probele la laboratoarele direcţiilor, iar noi le-am dus la laboratorul nostru, unde avem microbiologie şi s-au făcut probe. S-a luat dezinfectantul şi s-a folosit pe anumite suprafeţe. Apoi, s-a lăsat un anumit timp, în funcţie de ce scrie pe instrucţiunile de pe autorizaţia produslui respectiv, şi s-au dus apoi la laborator ca să se vadă dacă iese ceva. Noi am dat 37 de probe. Cred că suntem unicat la nivel de ţară. Nu mai exiostă un alt spital care a data aşa de multe probe. Dezinfectantul a fost folosit în mai multe spaţii. Doctorul este un specialist bun şi a fost super conştiincios. Din 37 de probe, au ieşit 7-8 neconforme, dar specialistul a concluzionat că se încadrează în limite. Marţi, după Paşte, au venit cei de la Direcţia de Sănătate şi s-au reluat probele în secţiile unde au fost probleme şi nu a mai ieşit nici“.

Dezinfectantul a fost achiziţionat prin cumpărare directă 

Directorul Spitalului Orăşenesc Bumbeşti Jiu a precizat că produsul suspect a fost achiziţionat prin cumpărare directă: „Suntem un spital mic. În doi ani şi jumătate am făcut achiziţii de nici 10.000 de lei. Folosim şi alt dezinfectant. Infecţiile nosocomiale sunt în toate lumea. În SUA sunt 5% infecţii declarate, iar în România sunt sub 1%“.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor