Casa primului baron al României a fost prădată de hoţi. Mischie este foc şi pară după ce hoţii au fost puşi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa lui Nicolae Mischie, cel care a primit pentru prima dată titulatura de „baron“, a fost prădată de hoţi. Este vorba de vila din comuna natală a celui care a fost preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, dar şi al PSD Gorj.

Nicolae Mischie este revoltat, pentru că, după ce hoţii au fost prinşi şi predaţi poliţiştilor de către vecinii lui, aceştia au fost puşi în libertate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, deşi sunt suspectaţi şi de comiterea altor furturi. Mai mult decât atât, Mischie susţine că tinerii care sunt sunt suspectaţi de furt i-au ameninţat pe localnicii care i-au prins: „La nivelul comunei Godineşti s-a produs un incident generat de trei tineri hoţi care au spart magazinul de la Pârâul de Vale şi în aceeaşi noapte au spart şi casa mea. Au intrat în sufragerie, spărgând uşile metalice cu ranga. Au luat băuturi şi tot felul de lucruri, printre care o panoplie cu săbii şi cuţite. Norocul meu a fost că am nişte vecini foarte serioşi, care la ora 12 şi ceva noaptea, atunci când au văzut lanternele prin camere, s-au deplasat, i-au prins şi imobilizat în încăpere şi au chemat poliţia. Au venit poliţiştii, le-au pus cătuşele şi i-au dus la postul de poliţie Tismana. Le-au fost înctocmite actele de arest şi i-au dus la poliţie la Târgu Jiu şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu i-a pus în libertate. Este anomalia secolului. Este lipsa de responsabilitate a unui Parchet municipal. M-au sunat zece familii din Godineşti, care vor să vină în audienţă la Prefect, comandantul Poliţiei Gorj şi la Parchet şi să spună că această stare de lucruri nu poate să fie tolerată. Aceşti hoţi s-au dus să se plimbe în această dimineaţă, au băut câte o duşcă de tărie şi la întoarcere le-am ameninţat pe soţiile celor care i-au prins că o să le dea foc la case, că o să-i omoare şi o să-şi bată joc de fetele lor. Iată cum un Parchet municipal dovedeşte iresponsabilitate atunci când lasă liberi aceşti infractori. În ce ţară trăim? De ce îşi mai primesc salarii“.

Mischie a stat două ore la uşa prim procuroarei Parchetului Târgu Jiu

Nicolae Mischie a mers, în această dimineaţă, în audienţă la prim procuroarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, dar a aşteptat în zadar la uşă timp de două ore:

„Am vrut să stau de vorbă la prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, am stat două ore la uşă şi s-a făcut că este ocupată. Niciodată această femeie nu are timp pentru problemele profesionale. Este ruşinos şi păcat că se întâmplă aşa ceva. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu poartă întreaga responsabilitate.

„10-15 familii trăiesc în teroare“

Fostul baron de Gorj spune că mai multe familii din comuna Godineşti trăiesc în teroare din cauza hoţilor lăsaţi în libertate: „10-15 familii trăiesc în teroare din cauza organelor de anchetă. Poliţiştii şi-au făcut datoria, le-au întocmit dosarele, declaraţiile sunt clare, doar că domnii procurori refuză să le pună în aplicare şi le-a dat drumul la infractori să fure din nou să spargă magazine şi să fure din casele oamenilor. În luna iulie, aceeaşi echipă a mai spart 3-4 locuinţe. E un fenomen care este tolerat de autorităţi şi acest lucru nu este admisibil. Parchetul îşi bate joc şi de munca poliţiştilor. Numai în acest an au furat de 3-4 ori, iar cei de la Parchet le-au dat drumul“. 

Mischie spune că şi-a recuperat paguba. Acesta a venit să discute situaţia de la Godineşti şi cu prefectul de Gorj şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”