Capturarea şi execuţia haiducului Ion Petreanu, care a fost spânzurat în piaţa din Tecuci. Balada care i-a fost dedicată
0Haiducul Ion Petreanu era vestit prin părţile Moldovei. Loviturile sale erau bine organizate şi prada care ajungea în mâinile haiducilor era o adevărată comoară. Din acest motiv, Petreanu era foarte căutat pentru a fi capturat.
În iarna anului 1841, după ce un atac la boierul băcăuan Enach Petrovici, ceata haiducilor conduşi de Petreanu au poposit la cârciuma lui Tănase Pârpoacă, acolo unde hangiţă era Maria, iubita celebrului haiduc. Cârciuma se afla lângă pădurea care devenise casă pentru haiduci şi aceştia puteau să se adăpostească în caz de nevoie.
Prada a început să fie împărţită de haiduci, de la stofe nemţeşti, şaluri săbii şi flinte şi până la mii de monede de argint de toate felurile. Petrecerea era în toi. Spre dimineaţă, toţi haiducii dormeau duşi, însă caii au devenit neliniştiţi. La scurt timp, încăperea s-a umput dfe arnăuâţi.
Capturarea haiducului Petreanu
Mai mulţi haiduci au fost uciţi, iar Petreanu a fost capturat pentru a fi executat ca să fie dat de exemplu. „Patru dintre haiduci fură ucişi peloc când încercară să–şi scoată armele. Doi arnăuţi săriră la Petreanu şi îl înlănţuiră pe loc. Aga Săndulache Sturza puteafi mulţumit şi trimise vorbă tuturor boierilor «că puteau sădoarmă liniştiţi». Luni, 14 ale lunii cireşar, târgul Tecuciului fu cuprins de o larmă nemaivăzută. În centru, pe un tăpşan se înălţa o spânzurătoare, iar spre ea se îndrepta un cortegiu cum nimeni numai întâlnise aşa ceva. În frunte mergea un om înspăimântător. Era un colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te băga în friguri la cea dintâi căutătură. Purta o uniformăde spenţăr, adică o tunică închisă la gât ca la oşteni, şi cu nasturi de metal, pantaloni de postavroşu, o căciulă încap cu fundul roşu şi pe dânsa o marcă de tinichea» scriind pe ea «Călăul temniţei» şi un bici pe umăr. După el, nefericitul haiduc Petreanu păzit de armăşei şi darabani care băteau tobele. Domnitorul Mihail Sturza voia «ca lumea să vadă şi să se îngrozească cei care încălcau poruncile ocârmuirii»“, arată istoricul Eugen Şendrea în volumul „Faptele haiducilor“.
Execuţia haiducului
Călăul se numea Gavril Buzatu, zis Masalagiul. Acesta fusese închis pentru crimă şi nu se mai gândea ca vreodată o să vadă lumina soarelui. A fost eliberat, însă, cu condiţia de a deveni călău. „Îl împinse de spate spre laţul frânghiei. Din mulţime, babele îşi făceau cruci mari pe piept, iar fetele tinere plângeau cu sughiţuri. Doar bărbaţii stăteau nemişcaţi şi încruntaţi. Urmă o poruncă, şi Masalagiul îi prinse capul în laţ. Puternic cetluit în frânghii groase, Petreanu ceru să i se permită măcar să facă semnul crucii. Marele armaş însă refuză, încă o comandă şi trupul voinicului se prăbuşi în gol“, descrie istoricul momentul execuţiei.
În folclorul românesc există o baladă dedicată vestitului haiduc:
Doina (lui Ion Petreanu ) Bată–l crucea om bogat, Om bogat şi făr’de sfat! Toată vara l–am rugat Să–mi dea bani pe adunat. Măcar două, trei parale, Să–mi cumpăr la copii sare, C–am făcut o turtă–n vatră Ş–am făcut–o nesărată. Dacă văzui şi văzui, Îmi luai coasa din cui Şi i–o pusei pe spinare Şi plecai la Lunca Mare. Trăsei două, trei pârloage, Foamea la pământ mă trage! Dacă văzui şi văzui, Două, trei cruci îmi făcui; Luai coasa de piciorŞi–n văzduh îi dădui zbor, Ş’o izbii de–un păducel, Sări coasa din căţel. Iaca stăpânul călare Că–mi aduce de mâncare, Mălai negru zguruit Şi uscat şi mucezit. N–apucai să–mbuc o dată, Ciocoiul îşi face plată Şi mă ia la schingiuit, Că nimic nu i–am cosit. Eu o palmă îi dădei Şi toţi dinţii că–i scosei. Dacă văzui şi văzui, Şoim de codru mă făcui. Şi de când m–am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. Când văd tabere viind Şi ciocoi înălbăstrind, Mă fac broască la pământ, Îmi aşez durda spre vânt Şi mi–i iau la căutare De la cap pân’la picioare Şi chitesc şi socotesc: Pe unde să mi–i lovesc? La retezul capului, Pe din dosul fesului, Unde–i cald ciocoiului. Eu chitesc, durda pocneşte, Ciocoiul se zvârcoleşte Şi de zile se sfârşeşte. Las’să moară ca un câne, Căci i–am zis ades: „Stăpâne! Nu–ţi tot bate joc de mine, C–a veni vara ca mâne, De te–oi prinde–n Lunca Mare Să–ţi fac divan pe spinare Şi să te calc în picioare, Ca pe–un şarpe otrăvit, Ca pe–un duşman ne–mblânzit.”