Capturarea şi eliberarea de către ţărani a haiducului Mihu, supranumit „Păunaşul codrilor“. „Dacă sunteţi bărbaţi, săriţi cu toţii şi-l scăpaţi!“

Mihu, numit de popor „Păunaşul codrilor”, a fost unul dintre primii haiduci ai Moldovei. S-a remarcat prin faptele care l-au făcut respectat de cei mai puternici oameni ai vremii.

Mihu era un om voinic. Avea o statută impresionantă, cu plete, ochi negri, cu mustaţă şi mereu purta la el un paloş lung cu mânerul din os.

Acţiunile sale i-au deranjat teribil pe mai marii perioadei respective. Unul dintre aceştia, Bale, fiul lui Sas, protejatul regelui maghiar, a luat hotărârea de a-i curma viaţa. Astfel, pe urmele sale au fost trimişi mai mulţi „După mai multe luni de zile, aceştia reuşesc să–l surprindă pe Mihu în satul Tamaşi şi să–l prindă cu arcanul. Imediat este dat pe mâna şoltuzului de Bacău, care–l aruncă în fundul unei temniţe, aşteptând să–l puie la moarte în zori de ziuă“, arată istoricul Eugen Şendrea, în volumul „Faptele haiducilor“. 

Eliberarea haiducului Mihu

„Păunaşul codrilor” avea nevoie de o minune pentru a scăpa şi asta s-a întâmplat. Vidra, o femeie care fusese ajutată de Mihu. A reuşit să strângă mai mulţi oameni pentru salvarea haiducului. Târgul Bacăului s-a umplut de ţărani, care era necunoscuţi pentru negustori.

Istoricul Radu Rosetti relatează eliberarea haiduicului: „Când se văzură ieşind din temniţă temnicerul cu călăul şi ai săi, ducând în mijlocul lor pe Păunaşul–Codrilor. Mihu era galbăn, cu barba crescută, slăbit în urma lipsei de aer şi de hrană îndestulătoare, plecat sub povara cătuşelor, dar faţa lui era aproape veselă şi ochii mai vioi, mai plini de îndrăzneală decât oricând....Mihu fu suit în car şi lângă dânsul se aşezară hotnogul şi doi slujitori cu paloşele goale în mână, călăul şi două ajutoareale sale; neîncăpând mai mulţi în car, celelalte două urmară pe  jos. Carul era înconjurat de slujitori pedeştri, cei călări aşezându–se împrejurul lor, în capul şi în urma carului, iar namestnicul care încălecase şi el luă loc printre călăreţii din urmă. Poarta deschizându–se, prohodul prinse a ieşi. Slujitorii călări îi deschideau drumul prin mulţimea care se dădea la o parte în tăcere. Cu toţii aşteptau carul să iasă la iveală şi, când apăru pe poartă, miile de priviri rămaseră pironite pe Mihu. Un «Iacătă–l! » izbucni din mii de piepturi, când, în picioare, în mijlocul carului, se văzu chipul mândru al Păunaşului. Dar îndată după acest strigăt urmă tăcerea cea mai desăvârşită, nemaiauzindu–se decât copitele cailor lovind în bolovanii de pe drum, scârţâitul carului şi câte un: «Ţa–ho! Bourean! » a băietului de lângă boi. Mihu privea mândru şi liniştit marea de capete care aţintea ochii asupra lui; fără îndoială că recunoscuse mulţi prieteni şi mulţi tovarăşi, dar faţa lui rămase neschimbată şi nemişcată. Prohodul străbătuse vreo două uliţe fără ca să se fi ivit cea mai mică împotrivire şi namestnicul începea să creadă că temerile lui fuseseră fără temei, când, la o răspântie, s’auzi deodată un glas de femeie strigând:
î

– Nu lăsaţi oameni buni să omoare prietenul şi ocrotitorul  vostru! Dacă sunteţi bărbaţi, săriţi cu toţii şi-l scăpaţi! Scăpaţi pe Păunaşul–Codrilor! Scăpaţi pe sprijinul sărăcimii!

Strigătele ieşeau din gura unei femei frumoase, cu pletele bălai despletite pe umere, care se suise pe taraba unei frângherii. Namestnicul deschidea gura ca să poruncească slujitorilor să pună mâna pe ea când, deodată, boii de înainte de la car o rupseră la fugă, parcă cuprinşi de turbare şi răsturnând în calea lor pedestraşi şi călăreţi. Băetul care–i mâna vârâse, nebăgat de samă, o andrea lungă de o palmă în nările unuia dintre dânşii.Totodată o ploaie de bolovani căzu asupra slujitorilor şi oamenii adunaţi de amândouă părţile năvăliră asupra lor cu arme ţinute până atunci ascunse sub sumane. Mihu, care acuma se ridicase, izbuti să se mântuie de fiarele ce–i încătuşau braţele printr-o singură şi puternică smucitură. Smulgând cu mâinile lanţurile de la picioare, sări  jos din car, rupse paloşul din mâna unui slujitor pe care, dintr–o lovitură de pumn în cap îl trânti la pământ şi străbătând ca un fulger rândurile oştenilor, dispăru în mulţimea ţăranilor. Chiote de bucurie salutară scăparea Păunaşului şi mulţimea se năpusti asupra slujitorilor cu o turbare îndoită. Oştenii se apărară vitejeşte, dar în curând căzură, zdrobiţi sub loviturile unor potrivnici de zece ori mai numeroşi“.

Mihu s-a căsătorit mai târziu cu frumoasa Ileana, alături de care a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.