Căprioară ucisă de braconieri, la Săcelu.  Ce au găsit poliţiştii la domiciliul suspecţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O căprioară prinsă într-un laţ a fost găsită moartă într-o pădure din  comuna Săcelu de către un grup de vânători. Poliţia a fost sesizată şi braconierii au fost prinşi.

Un bărbat, de 45 de ani, paznic de vânătoare la AJVPS Gorj, pe fondul Săcelu, a sesizat poliţia cu privire la faptul că un grup de vânători care participau la o vânătoare organizată, pe raza comunei, au găsit cadavrul unei căprioare. Animalul fusese prins în capcana unui dispozitiv artizanal confecţionat din toron (tip laţ), găsit la circa 400 de metri de cadavrul căprioarei, care fusese transportat în vederea tranşării de către persoane necunoscute.

În urma continuării cercetărilor în cauza penală, au fost identificaţi autorii în persoana unui bărbat, de 38 de ani şi a concubinei sale, de 23 de ani, din comuna Săcelu, faţă de care procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, constând în vânarea cu laţul a unui exemplar de căprior.

De asemenea, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe laţuri, coarne de căprior cu fragmente osoase de craniu“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux