Băiat de 14 ani, cercetat penal. A furat mașina neînmatriculată a tatălui și s-a răsturnat cu ea

0
Publicat:

Un adolescent în vârstă de 14 ani dintr-o comună din judeţul Gorj este cercetat penal pentru că a furat autoturismul neînmatriculat al tatălui său şi a făcut accident, răsturnându-se cu maşina.

Adolescentul de 14 ani este cercetat penal Foto: Arhivă

Evenimentul rutier a avut loc pe drumul judeţean 673 din comuna Bolboşi. Poliţiştii din comună au observat, în trafic, un autoturism care nu avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare. Adolescentul a refuzat să oprească, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea autovehicului. 

S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă autoturismul şi-a continuat deplasarea, poliţiştii pornind în urmărirea acestuia. După o distanţă de aproximativ 500 de metri, autoturismul a fost identificat răsturnat, în afara părţii carosabile, iar în habitaclu nu se afla nicio persoană”, a transmis Inspectoratul de Poliţie al Județului (IPJ) Gorj.

În autoturism se mai afla un bărbat de 34 de ani 

Verificările făcute de poliţişti au scos la iveală că autovehiculul nu era înmatriculat şi fusese furat de către un băiat de 14 ani. Acesta a profitat de faptul că tatăl lui nu este acasă, a luat maşina acestuia şi a plecat pe drum cu ea.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în autoturism se mai afla un bărbat de 34 de ani, din aceeaşi localitate.

În urma accidentului a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează pentru furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul neînmatriculat, de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Un șofer care s-a urcat beat la volan a fost reținut pentru 24 de ore

De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni (Gorj) au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din comuna Bâlteni (Gorj), fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Țicleni, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie