Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul elevilor de la Budieni care se pregătesc la ora de educaţie fizică pe drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la situaţia elevilor de la Şcoala generală din satul Budieni, comuna Scoarţa, care se antrenează, de multe ori, la orele de educaţie fizică, chiar pe drumul care trece prin localitate, pentru că nu au la dispoziţie o bază sportivă.

Unul dintre elevii care se pregăteşte pe drum a reuşit să ajungă campion naţional la atletism.

„Sunt nemulţumit şi eu moduil în care se desfăşoară activitatea sportivă, mai ales că o elevă este campioană naţională la atletism şi face antrenamente pe unde poate cu profesorul de sport. Avocatul Poporului ne-a trimis sesizare că punem în pericol integritatea elevilor“,

a precizat primarul comunei Scoarţa, Ion Stamatoiu. 

Sală de sport în locul unei şcoli vechi

Primarul comunei spune că va pune la dispoziţie Companiei Naţionale de Investiţii terenul pe care se află în prezent o şcoală veche de o sută de ani, care urmează să fie demolată: „Şcoala este degtradată şi am obţinut toate avizele pentru a fi demolată. Vom pune la dispoziţie Companiei Naţionale de Investiţii pentru ridicarea unei săli de sport, atât pentru elevi, cât şi pentru locuitorii comunei“

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%