Arhitectul Dorin Ştefan va concepe proiectul de modernizare al Căii Eroilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DS Biroul de Arhitectură SRL se va ocupa de întocmirea proiectului de modernizare al Căii Eroilor. Firma aparţine arhitectului Dorin Ştefan.

Valoarea contractului încheiat cu Primăria Târgu Jiu depăşeşte 1,1 milioane de lei noi. Proiectul prezentat de acesta a fost desemnat câştigător la un concurs de soluţii organizat de Primăria Târgu Jiu. Contractul a fost încheiat la sfârşitul lunii trecute. 

„La începutul lunii septembrie a avut loc ultima întâlnire între comisia numită prin dispoziţia primarului şi ofertant. Au fost solicitate mai multe completări la oferta tehnică. Întrucât s-au solicitat detalii suplimentare faţă de oferta iniţială, asocierea a înaintat Primăriei Municipiului Târgu Jiu propunerea tehnică şi financiară pentru proiectul ”Modernizare şi Reabilitare zonă protejată a Ansamblului Monumental Calea Eroilor Municipiul Târgu Jiu”,

a declarat Lavinia Petriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Strada Calea Eroilor are o lungime de aproape 1,3 kilometri.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”