Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ se află într-o stare de conservare precară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu, operă inestimabilă realizată de marele sculptor Constantin Brâncuşi, se află într-o „stare de conservare precară“.

Această concluzie este menţionată de specialiştii care au întocmit un proiect cadru de urmărire în timp şi de stabilire a măsurilor de intervenţie. Documentul arată că o problemă importantă o reprezintă poluarea aerului, care poate să ducă la afectarea operelor. Cea mai expusă lucrare de artă la acest tip de poluare este Poarta Sărutului. Specialiştii mai arată că dioxidul de sulf din atmosferă duce la formarea unei cruste negre pe travertin, material din care sunt realizate operele din piatră. De asemenea, excrementele de păsări sunt nocive Coloanei „fără de Sfârşit“.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie