Alimentarea cu apă a comunei Turcineşti a rămas a nimănui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localncii au rămas fără apă în fântâne în perioadele de secetă

Consiliul Local al comunei Turcineşti a respins, aseară, proiectul de hotărâre privind trecerea sistemului de alimentare cu apă al localităţii în administrarea societăţii Aparegio. În momentul de faţă, nimei nu se ocupă de instalaţia de apă, deşi investiţia a fost finalizată în urmă cu peste doi ani şi jumătate.

Sistemul de alimentare cu apă al comunei Turcineşti rămâne în continuare al nimănui, după ce, ieri, Consiliul Local nu a aprobat preluarea în administrare de către operatorul de apă şi canalizare Aparegio din Târgu Jiu. Pentru că era vorba de o hotărâre care vizează patrimoniul localităţii a fost nevoie de votul a două treimi din consilieri, adică de opt voturi favorabile, dar numai şase aleşi locali au fost pentru adoptarea proiectului de hotărâre. „A fost respins proiectul de hotărâre. Ca noutate a fost votul secret al acestui proiect. Au fost şase voturi pentru, patru împotrivă şi un vot nul“, a spus Grigore Craioveanu, viceprimarul comunei Turcineşti. 

Alimentarea cu apă nu funcţionează

Cu toate că a fost finalizat cu mare scandal în urmă cu peste doi ani şi jumătate, alimentarea cu apă nu funcţionează nici până acum pentru că aleşii locali nu se înţeleg. În momentul de faţă, nimeni nu se ocupă de administrarea instalaţiilor, în condiţiile în care, vara trecută, mai mulţi localnici au rămas fără apă din cauza secetei. „Sistemul de alimentare cu apă a comunei Turcineşti nu funcţionează. Domnul primar a luat decizia să-l oprească până în momentul în care Consiliul Local va hotărî ce va face cu acest sistem, adică fie va angaja câţiva oameni la primărie, fie va înfiinţa o societatea comercială pe lângă Consiliul Local, fie va fi delgată gestiunea către o firmă specializată“, a adăugat Grigore Craioveanu. 

S-a deschis şi un dosar penal

Lucrarea de alimentare cu apă a fost finalizată la sfârşitul anului 2010, când o comisie  din partea Primăriei Turcineşti a refuzat recepţionarea pe motiv că au fost depistate mai multe deficienţe, printre care forajul care nu este realizat la adâncimea prevăzută în proiect. În primăvara anului 2012 a fost numită o altă comisie care a recepţionat lucrarea, dar conducerea Prefecturii Gorj a contestat în instanţa de judecată comisia de recepţie ca fiind constituită ilegal. Prefectura a avut până la urmă câştig de cauză, iar recepţia anulată. La începutul acestui an, a fost numită o nouă comisie, care a recepţionat investiţia, dar o organizaţia non-guvernamentală a depus o sesizare penală împotriva procesului verbal şi al comisie, iar, în prezent, se derulează o anchetă.

Mai multe pentru tine:
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Încă un mesaj delirant postat de atacantul nigerian Victor Boniface: „Peștii nu pot merge pe bicicletă”
Rachetele Tomahawk, „o adevărată bătaie de cap pentru ruși”. Cât de mult pot schimba războiul din Ucraina
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”