Alegeri parlamentare 2012 Gorj. Cine sunt candidaţii cotaţi cu cele mai mari şanse din Colegiul 6 Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta se bate cu Dan Diaconescu pentru un loc de deputat

Cea mai aprigă luptă electorală are loc pe Colegiul nr.6, care cuprinde cea mai mare parte din municipiul Târgu-Jiu. Premierul în funcţie, Victor Ponta, de la USL, şi Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD şi patronul postului de televiziune OTV, candidează pe acest colegiu electoral.

Victor Ponta şi-a început activitatea, în anul 1995, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, Bucureşti, după care a activat la Secţia Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică înc cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În anul 2001 intră în Guvern ca membru al Comisiei Speciale privind faptele de natură penală comise de membrii Guvernului, iar apoi devine membru al Consiliului de supraveghere şi îndrumare al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor. În perioada 2001-2004 este secretar de Stat, Şeful Corpului de Control al Guvernului. În anul 2004 candidează pe Colegiul electoral nr.6 din Gorj şi câştigă mandatul de deputat. Devine, ulterior, ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul. La începutul anului 2010 este ales în funcţia de preşedinte al PSD, iar din luna mai a acestui an devine prim ministru.
Dan Diaconescu este născut în anul 1967 în oraşul Caracal. Şi-a început activitatea jurnalistică în anul 1990 la Curierul Naţional. În perioada 1992-1995 este director general la „Jurnalul Naţional”. S-a remarcat prin talk-show-ul de televiziune, din perioada 1998—2000, de la Tele 7 abc. În anul 1999 primeşte premiul pentru talk show de televiziune, Gala APTR. Dan Diaconescu este patronul postului de televiziune OTV şi al ziarului Oglinda. La jumătatea anului 2010, acesta a fost a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub suspiciunea de şantaj. În acelaşi an, Dan Diaconescu înfiinţează Partidul Poporului, al cărei preşedinte este.

Omul de afaceri Daviţoiu, candidatul ARD

Nicolae Daviţoiu candidează din partea ARD pe Colegiul nr.6. Aceasta este preşedintele organizaţiei municipale a PD-L. Nicolae Daviţoiu este om de afaceri. Acesta deţine complexul turistic Jaleşul din localitatea Runcu, un restaurant în Parcul Central din Târgu-Jiu şi mai multe spaţii comerciale.
De asemenea, candidatul PRM este Constantin Lemnaru, iar din partea UDMR candidează Levente Kiss.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată