Adolescenta care este voluntar la SMURD şi participă la misiuni de salvare. „Nu credeam că sunt aşa de mulţi oameni săraci care trăiesc în condiţii inumane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea vrea să devină medic

Andreea Dănăricu are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu, unul dintre cele mai bune licee din judeţul Gorj. De o jumătate de an, adolescenta activează ca voluntar în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj şi face parte din cadrul echipajului SMURD.

Andreea a urmat un curs timp de o lună la Centrul Regional de Pregătire Oltenia din Craiova din cadrul ISU, unde a învăţat să acorde primul ajutor medical, iar din luna septembrie participă la misiunile SMURD.

„Am aflat de la un prieten care a fost cu o tură înaintea mea de acest program şi mi s-a părut un lucru foarte interesant să particip la asemenea cazuri. Merg la misiuni împreună cu echipa SMURD. Am fost la diferite evenimente, de la o simplă durere de spate şi până la accidente soldate cu victime. Nu am fost la accidente mortale. Am acordat primul ajutor victimelor şi celor care au avut nevoie de ajutor. Am măsurat glicemia, temperatura, tensiunea şi am imobilizat membrele în urma unor fracturi“, ne povesteşte Andreea. Voluntara ne spune că nu s-a speriat de atunci când a văzut oameni plini de sânge: „Nu mi-a fost teamă, iar cu timpul te poţi obişnui cu astfel de lucruri“. 

„Nu credeam să sunt aşa de mulţi oameni săraci“

În schimb, adolescenta a fost impresionată de condiţiile de trai de-a dreptul inumane în care trăiesc unii oameni:

„Nu credeam să sunt aşa de mulţi oameni săraci care trăiesc în condiţii inumane. Şi dacă auzeam, nu credeam că este posibil aşa ceva. Am fost la o bătrână cu piciorul amputat, care trăia în nişte condiţii greu de imaginat, fără curent electric. A avut o stare de rău şi a sunat la urgenţe. Avea şi ceva probleme de circulaţia a sângelui“.

„Sunt impresionată pe oamenii de la SMURD“

Andreea vrea să devină medic şi din acest motiv a ales să devină voluntar, pentru a căpăta experienţă pentru viitoarea profesie: „Îmi place foarte mult această activitate şi chiar sunt impresionată pe oamenii de la SMURD, pentru ceea ce fac. Vreau să dau la medicină şi prin voluntariat vreau să capăt în acest fel experienţă şi să-i ajut pe oamenii aflaţi în suferinţă. Specializarea de urgenţe este una dintre opţiunile mele“. 

„Asemenea tineri sunt un exemplu“

Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, a spus că tineri precum Andreea sunt un exemplu: „Noi suntem salvatori profesionişti! Este o meserie pe care ne-am ales-o şi ale cărei riscuri ni le-am asumat, dar asemenea tineri cu un caracter nobil, cu dragostea pentru semeni şi respectul pentru munca salvatorilor profesionişti de care dă dovadă această tânără sunt un exemplu chiar şi pentru noi…şi are doar 17 ani!”. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!