Acordul de mediu pentru cariera de calcar din comuna lui Brâncuși a fost suspendat VIDEO

0
Publicat:

Acordul de mediul emis de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj pentru deschiderea unei cariere de calcar în satul Gureni, comuna Peștișani, în care s-a născut Constantin Brâncuși, a fost suspendat de către Tribunalul Gorj.

Localnicii din Gureni sunt împotriva deschiderii carierei de calcar Foto: Agent Green

„Admite cererea. Suspendă executarea acordului de mediu nr. 13/19.09.2022 emis de APM Gorj, până la pronunțarea instanței de fond. Cu recurs în 5 zile de la comunicare“, a stabilit instanța de judecată a Tribunalului București.

Omul de afaceri Silviu Carlaonț, care deține balastiere și cariere private de cărbune în județul Gorj, vrea să deschidă o carieră de calcar pe un versant muntos care se află la o distanță de aproximativ 150 de metri de casele localnicilor din satul Gureni. APM Gorj a eliberat în mod ciudat acord de mediu pentru începerea acestei activități.

Fundația Valea Bistriței s-a opus și a contestat în instanța de judecată acordul de mediu. S-a cerut prima dată suspendarea acestuia și urmează să fie contestat și acordul de mediu.

Peșteră descoperită pe versantul muntos

O peșteră cu o lungime de cel puțin 30 de metri a fost găsit pe versantul muntelui unde omul de afaceri vrea să deschisă o carieră de calcar. Chiar președintele Comisiei de Patrimoniu Speologic din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și cercetător științific al Institutului Național de Speologie ,,Emil Racoviță“ al Academiei Române a venit în urmă cu câteva zile la Peștișani pentru a observa noua peșteră, unde s-a găsit o specie de liliac protejată prin lege.

Organizația Agen Green s-a alăturat demersurilor și a realizat un reportaj în satul Gureni. „Ne-am unit fortele cu locuitorii din comuna lui Brâncuși pentru a stopa o carieră de calcar începută fără acord de mediu și care ar mutila peisajul. Colegul nostru Claudiu și avocata noastră Cătălina au documentat cazul, au demarat procedurile legale necesare pentru a stopa distrugerea și au realizat acest reportaj“, au transmis reprezentanții Agent Green.

În acest reportaj, Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, susține că sătenii nu sunt afectați și că este de acord cu deschiderea carierei, dacă activitatea este legală. De asemenea, primarul Pigui a spus că nu-l interesează de vietățile descoperite în zonă și că zgomotul activității din carieră nu-i va deranja pe localnici.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte