Accident cu trei persoane rănite, la intrare în municipiul Târgu Jiu. Printre victime se află şi un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două autoturisme au intrat în coliziune

Trei persoane, printre care şi un copil, au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc astăzi, în jurul prânzului, în localitatea Romaneşti, de pe raza municipiului Târgu Jiu.

Cele trei victime au transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral. Două maşini au intrat în coliziune şi s-au răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. 

Potrivit unor martori, unul dintre şoferi a vrut să întoarcă autoturismul, iar cel care se deplasa în mod regulamentar nu a mai putut să evite impactul. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza municipiului Tg.-Jiu, cartierul Romaneşti, în care au fost implicate două autovehicule.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg.-Jiu, precum şi patru ambulanţe, care au constatat că în urma impactului au rezultat trei victime (un barbat, o femeie şi un copil de aproximativ un an) care nu erau încarcerate. Acesta au primit primul ajutor calificat la faţa locului si au fost transportate la UPU Tg.-Jiu“,

a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. 

Copilul ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model