A reclamat un scandal din şcoală la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Vamvu a reclamat inspectoratul la DNA

Nicoleta Vamvu a aflat în a doua zi de cursuri că postul de învăţător i-a fost ocupat. Convinsă că Inspectoratul Şcolar Gorj a comis o nedreptate, femeia a cerut ajutorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, situaţia fiind răsturnată de o detaşare fulger.

Tânăra de 29 de ani, din comuna Crasna, a susţinut în acest an examenul de titularizare şi a obţinut nota 5, care a determinat-o să aleagă un post de învăţător în satul Radoşi, din localitate. După ce în prima zi de şcoală a stat la catedră, în a doua, în locul său a ajuns o femeie din Ilfov. Reacţia inspectorilor şcolari a determinat-o să se adreseze Direcţiei Naţionale Anticorupţie Târgu-Jiu. „Am fost în maternitate timp de doi ani, după care am susţinut examenul de titularizareşi am luat nota 5. Puteam să merg oriunde ca suplinitor, dacă nu era în Gorj o cerere cu o notă mai mare decât a mea, dar aveam prioritate înaintea celor care au dat examen în alt judeţ, indiferent de medie. După ce am fost asigurată că voi ocupa postul de la şcoala din Radoşi şi am depus o cerere, mi-au spus că nu există o altă solicitare, iar în a doua zi de şcoală a venit o doamnă de la Ilfov cu media puţin mai mare. Nu ştiu pe ce criterii s-a mers, a venit la inspectorat prin intermediul unei persoane, tocmai de aceea m-am dus la DNA. Nu m-ar fi deranjat dacă o altă persoană venea din Gorj cu o medie mai mare ca a mea, cum era legal, dar persoana de la Ilfov nu avea ce căuta în locul meu“, a declarat Nicoleta Vamvu.

Pentru că părinţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această situaţie, două profesoare fiind în lupta pentru ocuparea acestui post, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj au răsturnat imediat situaţia. „Problema a fost rezolvată“, a declarat Gheorghe Mitescu, inspectorul general adjunct în cadrul ISJ Gorj. Nu a fost rezolvată însă în favoarea reclamantei de la DNA. 

Când doi se ceartă, al treilea câştigă 

„Mi-au oferit un alt post în Radoşi, de educator, la grădiniţă, după ce am lăsat la DNA plângerea. Mi l-au dat ca să nu dau cu piatra în stânga şi-n dreapta. La şcoala unde fusesem repartizată iniţial a venit cineva din Gorj, care avea dreptul, iar cea din Ilfov a plecat. Acum au detaşat o profesoară de la noi din judeţ pe postul de învăţător, cu media mai mare ca a mea, nu am ce să mai fac. Dacă nu interveneam la DNA, lucrurile ar fi rămas aşa. Măcar s-a făcut dreptate. Voi vedea ce se va întâmpla şi ce vor face procurorii anticorupţie, acum dumnealor decid dacă ce se va întâmpla. M-a deranjat faptul că inspectorii şcolari mi-au spus să vin să discutăm când voi lua o nota mai mare de cinci“, a încheiat dascălul din Crasna.   

Explicaţia inspectorilor şcolari 

Reprezentanţii ISJ Gorj spun că totul a pornit de la faptul că nimeni nu a ştiut că una dintre candidatele pentru postul de învăţător a susţinut concursul naţional de titularizare la Ilfov, întrucât locuieşte în Crasna. „Nu a luat nici una, nici alta acel post, ci a treia care avea media 8.50. Concursul este acelaşi, e naţional şi s-a luat în considerare nota. Postul a apărut pe 12 seăptembrie pentru că cei de la şcoală nu l-au dat vacant, a apărut persoana cu 5 şi apoi încă una cu 5,65, dar nu ştiam că a dat la Ilfov”, a încheiat inspectorul adjunct Gheorghe Mitescu.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție