A participat la fabricarea în România a muniţiei omologate NATO. „După Colectiv se acordă o importanţă mai mare securităţii la incendiu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Col (r) Mihai Popa a ieşit de curând la pensie

Un colonel în rezervă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a participat la fabricarea, pentru prima dată în România, a muniţiei NATO de diferite calibre.

Mihai Popa s-a angajat în anul 1986, după terminarea liceului, ca orice tânăr din localitatea Bumbeşti Jiu, în cadrul Uzinei Mecanice Sadu, care funcţionează din perioada celui de-Al doilea Război Mondial. A lucrat ca la început ca sculer-matriţer. După ce a căpătat experienţa, a început să activeze în cadrul unui compartiment şi se ocupa de confecţionarea unor elemente de muniţie.

În anul 1996 a început să lucreze la realizarea muniţiei omologate de NATO, după ce Uzina Mecanică se dotase cu echipamente achiziţionate din Franţa. 

„Era o tehnologie foarte avansată pentru perioada respectivă, automoatizată. Am reuşit să omologăm muniţia realizată de noi de către NATO. A fost pentru prima dată când s-a făcut astfel de muniţie în România. Mai târziu, a început să fabrice muniţie omologată NATO şi uzina de la Cugir“, povesteşte Mihai, care a absolvit între timp şi Universitatea „Constantin Brâncuşi“.

A fost avansat şi a ajuns şef de atelier, dar s-a simţit nedreptăţit, pentru că nu a primit bonificaţia pentru că a lucrat la fabricarea şi omologarea muniţiei de NATO, aşa cum beneficiaseră colegii lui. 

Astfel că în anul 2006 şi-a dat demisia şi a devenit şomer, apoi a reuşit să se angajeze în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ca ofiţer coordonare Servicii voluntare şi private. „Este vorba de serviciile care funcţionează în cadrul primăriilor sau a unităţilor economice“, explică Mihai Popa.

Colonelul în rezervă a fost marcat de un accident petrecut la uzina Sadu, în urma căruia două foste colege au decedat: „Prima descarcerare nu se uită niciodată. Este vorba despre un accident pe drumul dintre Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, la ieşire din judeţul Gorj. Intervenţia cu cel mai mare impact emoţional a fost la accidentul de la Uzina Mecanică Sadu, locul unde am lucrat. Două femei au murit carbonizate. M-a marcat pentru că le cunoşteam pe victime, deoarece lucraserăm împreună“, relatează fostul ompier, care şi-a continuat activitatea în cadrul Compartimentului Avizare/Autorizare al ISU Gorj.

Ieşit la pensie de curând, Mihai Popa vrea acum să ofere consultanţă în domeniul securităţii la incendiu. „Partea aceasta de securitate la incendiu a construcţiilor este interesantă şi nu este la îndemâna oricui. După tragedia de la Colectiv a început să se bată moneda pe acest domeniu. Dacă mergeai la un primar sau la ujjn operator economic şi să-i spui ce să facă, te lua de sus. După Colectiv, nu bătea unul un cui într-o blană fără să întrebe pompierii. S-a schimbat şi legislaţia şi ni s-a acordat o importanţă mai mare“, precizează specialistul. 

Vă mai recomandăm să citiţi

VIDEO Apă de culoarea cafelei la robinetele localnicilor dintr-o comună gorjeană

Producţie record de mure în judeţul Gorj. „A fost o vreme foarte bună pentru ele, cu multe precipitaţii“

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026