A murit un barman legendar din Târgu Jiu. „La Galiţescu“ era sinonim cu ospitalitatea şi eleganţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Gălăţescu, o adevărată legendă a municipiului Târgu Jiu, s-a stins din viaţă. Cafe-barul pe care îl conducea era renumit şi apreciat pentru băuturile fine, ospitalitatea şi eleganţa localului.

Ion Gălăţescu s-a stins din viaţă, ieri, în urma unei îndelungate suferinţe. În perioada regimului comunist, cafe-barul pe care îl conducea era foarte apreciat restaurantele şi barurile unde îşi desfăşura activitatea.

„După o mai lungă suferinţă, a plecat dintre noi Ion Gălăţescu, omul care sfinţeşte locul şi cel din meritul căruia localul mai sus amintit era cunoscut sub denumirea de “La Galiţescu”, unul din reperele luminoase ale Târgu Jiului de altădată. Păstrându-şi farmecul până la bătrâneţe, pedant, respectuos, sociabil, cu inima largă, mereu binevoitor , Ion Gălăţescu, dincolo de bunul mers al localului, a fost cel care a adăugat picătura de culoare şi căldură acestui loc. Lui i se datorează că în C.T. se putea savura cea mai bună cafea din oraş şi se putea servi o bogată gamă de băuturi fine greu de găsit în perioada comunistă. Erau servite cu mult rafinament: glazurate, asortate cu o felie de lămâie, după caz. Localul era îndrăgit nu numai pentru buna servire, dar şi pentru atmosfera liniştită, cu o muzică în surdină, ce constituia o dorită carte de vizită în acele vremuri, unde o zumzăreală specifică domnea în majoritatea instituţiilor de acest fel. Picturile cu care erau decoraţi pereţii dădeau locului o tentă orientală: caravană de cămile, palmieri, dune de nisip, arabi…Mesele joase erau înconjurate de taburele moi, tapiţate cu vinilin roşu. O lumina suavă, caldă, cu tentă roşiatică, completă tabloul“, a transmis Ion Ţîrlea, pe pagina de Facebook Târgu Jiu Odinioară

„Cafe Turist” a fost deschis în anul 1972

Ion Ţîrlea a prezentat viaţa lui Ion Gălăţescu, din informaţiile care i-au fost puse la dispoziţie de către fratele mai mic al acestuia: „Ioan Gălăţescu s-a născut pe 9 iulie 1934 în casa părintească din Tismana fiind al doilea copil al lui Ion şi Mărioara Ocolişanu. La vârsta de 6 ani a fost luat de unchiul din partea mamei, Serafim Gălăţescu, ca băiat de prăvălie, Gălăteştii fiind o familie veche de negustori ce deţineau în Tismana: cârciumă, prăvălie şi fabrică de limonadă. Aici a învăţat subtilităţile servirii desăvârşite şi a început a deprinde tainele şi ştaiful ospătarilor de şcoală veche, ospătarii perioadei interbelice. A urmat şcoala primară în Tismana. În 1946 comuniştii le-au închis prăvălia soţilor Serafim şi Ana Gălăţescu care l-au înfiat între timp pe Ion şi l-au trimis la Târgu-Jiu, unde a absolvit gimnaziul Tudor Vladimirescu şi apoi Liceul Comercial, (astăzi Colegiul Economic Virgil Majaru). După terminarea Şcolii Superioare de Comerţ, cum i se mai spunea, s-a angajat ca lucrător comercial la complexul de la Bumbeşti-Jiu, magazinul uzinei Sadu şi apoi a făcut armata timp de trei ani la grăniceri, la Arad, unde a avut gradul de sergent. După armată a fost angajat ca gestionar la un magazin alimentar de pe strada Brazda lui Novac din Craiova iar după doi ani s-a întors în întors în Târgu-Jiu şi a lucrat la Autoservirea de pe strada Unirii. În 1972 s-a înfiinţat barul «Cafe Turist» (C.T.) pe strada Victoriei unde Ioan Gălăţescu a fost Şef de Unitate iar după revoluţie Administrator. A fost nevoit să închidă în 2004 pentru că proprietarii clădirii unde îşi desfăşura activitatea i-au cerut o chirie de trei ori mai mare decât cea a băncii de alături, chirie ce nu ar fi putut să o plătească din veniturile micului local. Pe cât a fost de norocos la bani şi câştiguri pe atât a fost de generos cu rudele, prietenii şi oricine îi cerea ajutorul. A fost un om bun şi frumos atât la chip dar mai ales la suflet. A muncit de copil şi a reuşit în viaţă singur de cele mai multe ori împotriva vremurilor. S-a stins din în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2020 înconjurat de familie“.

Mai multe pentru tine:
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte