A furat o bicicletă pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost prins de poliţiştii locali, în urma unei razii, cu o bicicletă pentru copii asupra sa.

Acesta a recunoscut că a sustras-o din scara unui bloc de pe strada Theodor Aman, din Târgu Jiu. 

Tânărul le-a declarat poliţiştilor locali că ar fi intrat în mai multe scări de bloc, cu scopul de a-şi însuşi eventuale bunuri găsite.

„În cadrul acţiunii desfăşurate pe raza municipiului Târgu Jiu în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2019, poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice au verificat, în special, locurile cunoscute a fi frecventate de persoane fără adăpost, cerşetori şi alte elemente care ar putea perturba liniştea publică.

Totodată, au fost verificate parcurile şi zonele de locuit, fiind legitimate 19 persoane.

Au fost întocmite actele procedurale de constatare a infracţiunii flagrante, persoana în cauză şi bunul găsit asupra acesteia fiind predate organelor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani