28 de percheziţii efectuate la patroni din Târgu Jiu care se ocupă de comerţul online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

28 de percheziţii au fost efectuate astăzi pe raza municipiului Târgu Jiu de poliţiştii de investigare a criminalităţii Economice.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au pus în executare 28 de mandate de percheziţie, pe raza municipiului Târgu Jiu, la sediile a 24 agenţi economici şi domiciliile reprezentanţilor entităţilor economice, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

„În fapt s-a reţinut că în perioada 2016, până în prezent, prin intermediul societăţilor comerciale s-a creat un circuit evazionist în scopul eludării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate din comercializarea de produse în mediul on line, inclusiv materiale de protecţie covid-19.

Cu ocazia percheziţiilor au fost identificare şi ridicate documente ce privesc activităţile comerciale, 15 echipamente IT şi indisponibilizate mărfuri care urmează să facă obiectul cercetărilor ulterioare.

Prejudiciul sesizat în cauză este de peste un milion de lei. 

La acţiune s-a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Operaţiuni Speciale şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale“, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model