Zece articole din plastic sunt interzise în Europa. Nu vom mai vedea beţişoare de urechi sau tacâmuri din plastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 articole din plastic de unică folosinţă precum beţişoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile şi paiele vor deveni o simplă amintire, potrivit Reprezentanţiei Comisiei Europene în România.

Consiliul UE a adoptat marţi, 21 mai, măsurile ambiţioase propuse de Comisie menite să reducă deşeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosinţă care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum şi echipamentele de pescuit abandonate şi materialele plastice oxodegradabile.

Normele privind articolele din plastic de unică folosinţă şi echipamentele de pescuit prevăd diferite măsuri care se aplică diferitelor produse şi plasează UE în prima linie a luptei mondiale împotriva deşeurilor marine. În cazurile în care există alternative la îndemână şi accesibile ca preţ, se va interzice introducerea pe piaţă a articolelor din plastic de unică folosinţă, cum ar fi tacâmurile, farfuriile şi paiele.

În cazul altor produse, se pune accentul pe limitarea utilizării, prin reducerea consumului la nivel naţional, pe cerinţele de proiectare şi etichetare şi pe obligaţiile producătorilor în ceea ce priveşte gestionarea/eliminarea deşeurilor.

Decizia de astăzi, 21 mai, a Consiliului UE va fi urmată de publicarea textelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare.

Statele membre vor avea apoi la dispoziţie doi ani pentru a o transpune în dreptul lor naţional.

Directiva prevede date diferenţiate de transpunere în ceea ce priveşte anumite măsuri:

-interdicţiile şi obligaţiile de marcare vor trebui să fie transpuse în termen de doi ani de la intrarea în vigoare;

-dopurile şi capacele fixate trebuie să rămână ataşate în cazul tuturor recipientelor pentru băuturi de până la 3 litri în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a directivei;

-obligaţiile suplimentare privind responsabilitatea extinsă a producătorilor vor trebui să fie puse în aplicare în perioada ianuarie 2023-31 decembrie 2024, în funcţie de produs.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie