"Visuri la cheie" împlineşte dorinţa unei familii din Fieni de a avea o casă tradiţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercurea aceasta, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va ajunge în oraşul Fieni, judeţul Dâmboviţa, pentru a-i îndeplini cel mai mare vis familiei Udrea, acela de a avea o casă frumoasă pentru cei cinci copii.

Alexandru şi Ana s-au cunoscut la biserică, acolo unde el cânta în cor. S-au căsătorit, însă viaţa nu a fost foarte uşoară pentru ei. Cei doi au pierdut un copil, dar nu au renunţat la ideea de a avea o familie numeroasă, aşa că au adoptat doi băieţi, Cristian şi Gheorghe. Ei au continuat să spere că vor avea mai mulţi copii, Ana a rămas însărcinată cu un băieţel pe care l-au numit Hristofor, iar la scurt timp după, în familia Udrea au apărut şi micuţii Maria şi Iosif, potrivit Protv.

Dorinţa lor a fost întotdeauna aceea de a avea o casă tradiţională şi au reuşit cu greu să o îndeplinească în anul 2010, însă doi ani mai târziu visul lor s-a năruit într-o clipă. Un scurtcircuit produs în podul casei, care s-a propagat rapid deoarece acoperişul era realizat din şindrilă, a devastat toată casă abia terminată. 

În urma incendiului a rămas doar structura de rezistenţă a casei, Ana şi Alexandru pierzând atunci foarte multe lucruri cu valoare sentimentală, dar şi obiecte de artă foarte vechi, cărţi şi instrumente muzicale. 

Veniturile lor sunt foarte mici, însă nimic nu îi opreşte să promoveze valorile culturale şi spirituale româneşti. Alexandru conduce o formaţie de muzică tradiţională românească, una de muzică uşoară românească şi o altă de muzică bizantină. 

În momentul în care echipa Visuri la cheie a ajuns în Fieni, cei şapte locuiau într-o singură camera, pe care au improvizat-o din lipsa posibilităţilor de a-şi construi din nou o casă. Dragoş Bucur, Alina Vîlcu, Adela Pârvu, Omid Ghannadi şi Dragoş Isăcescu vor îndeplini săptămâna această, miercuri, de la 20:30, visul familiei Udrea şi îi vor oferi o casă spectaculoasă, în care să poată duce mai departe valorile şi tradiţiile româneşti.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026