VIDEO Vântul puternic dar şi neglijenţa unor electricieni au omorât o vacă. Localnicii sunt revoltaţi: „Putea să moară un om”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei vaci au fost electrocutate, luni, în comuna dâmboviţeană Vulcana Pandele, în urma unui scurtcircuit. Localnicii spun că angajaţii de la Electrica au efectuat lucrări în zonă şi ar fi lăsat un cablu neasigurat. Vântul puternic a  împins acel cablu către un alt stâlp de înaltă tensiune, producându-se, astfel, un arc electric exact în momentul în care pe acolo trecea un cioban cu vacile.

„În această după-amiază, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 11 Poliţie Rurală Pucioasa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o bovină este decedată pe marginea drumului, pe raza localităţii Vulcana Pandele, sat Toculeşti. Din primele cercetări,  se pare că în acea zona ar fi fost efectuate lucrări la reţeaua electrică de către angajaţii unei societăţi comerciale. De asemenea, există suspiciunea că bovina ar fi murit după ce ar fi atins un arc de electricitate”, arată IPJ Dâmboviţa.

Trei vaci au fost electrocutate însă doar una a murit. Celelalte două s-au ridicat şi au fost duse se cioban la proprietari.

„A făcut scurtcircuit aici şi treci vaci au fost trântite la pământ. Două s-au ridicat şi una a rămas moartă. Putea să fie om. De vină este Electrica, că nu a izolat stâlpul bine.  Şi ieri şi alatăieri a lucrat aici. Azi a fost curentul oprit. Lucrau la înlocuirea stâlpilor. Mureau copii nevinovaţi.  A fost un caz fericit că s-a întâmplat să fie animal”, ne-au povestit martorii incidentului.

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Judeţul Dâmboviţa a fost sub avertizare de vânt puternic şi ploi.

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete