VIDEO Impact devastator. Un şofer a secţionat un stâlp de electricitate. Două persoane au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident groaznic s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 61, la ieşire din Găeşti. Doi bărbaţi au decedat şi un minor de 14 ani se afla la spital cu multiple fracturi.

Maşina în care se aflau cei trei a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit violent de un stâlp de electricitate. Se pare că de vină ar fi un alt autoturism care a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure.

În maşina grav avariată se aflau doi bărbaţi şi un copil de 14 ani, din comuna Cobia. Minorul are multiple fracturi, care se pare, însă, medicii spun că acestea nu îi pun viaţa în pericol. 

Din păcate ceilalţi doi nu au mai putut fi salvaţi, în ciuda eforturilor depuse de salvatori.

„Au fost găsite trei victime încarcerate. După scoaterea acestora, s-a trecut la acordarea primului ajutor până la sosirea echipajelor de ambulanţă”, a declarat plt. adj. şef Florin Iordache, de la ISU Dâmboviţa.

Şoferul, un tânăr de doar 20 de ani, a decedat la locul accidentului, iar celălalt, un bărbat de 43 de ani, a ajuns la spital, însă, a decedat ulterior. Martorii spun că un autoturism le-ar fii tăiat calea, după ce a ieşit din benzinărie fara sa se asigure.

„A ieşit din peco cineva şi, erau în depăşire, l-a acostat şi l-a aruncat în stâlp. Oricum, destul de rău, că e rupt stâlpul. Două persoane sunt decedate”, a precizat un şofer care a fost martor la întreaga scenă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut tragicul accident.

„Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit ca şi cauză probabilă de producere a accidentului, viteza excesivă. Totodată, în cauza, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de art. 192 şi art. 196 din Codul Penal”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume