VIDEO Haite de câini în curtea spitalului din Moreni. Medic: „Au atacat un coleg“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În oraşul dâmboviţean Moreni se face medicină alături de câinii vagabonzi. Patrupedele umblă în haite pe străzile oraşului şi pot fi zărite chiar la intrarea în unităţile spitaliceşti. În curtea spitalului, câinii sunt agresivi, medicii find nevoiţi să-i hrănească pentru a nu fi atacaţi.

Autorităţile locale spun că există două adăposturi, dar sunt pline, iar cadrul legislativ actual nu le permite să acţioneze. Zeci de persoane muşcate de câini au ajuns la camera de gardă a spitalului din Moreni de la începutul anului şi până în prezent.

FOTO: câinii stau chiar la intrarea în spitalul din Moreni. FOTO Ionuţ Dima

“Datele statistice arată că am avut un vârf de persoane muşcate de câini în 2013, de 110, după care, datorită măsurilor luate de către primărie, a scăzut numărul de persoane muşcate. Anul trecut am avut 60 de persoane muşcate de câini. Sunt şi copii şi adulţi”, ne-a spus dr. Mihaela Ionescu, directorul medical al Spitalului Municipal Moreni.

"A atacat un coleg de-al meu"

Sursa video: Facebook

Ne confruntăm cu prezenţa lor în ultimul timp. Vin aici aduci şi de pacienţi, sunt întreţinuţi şi de personal de cele mai multe ori, pentru că devin foarte agresivi şi ne este frică să mai intrăm în curtea spitalului. Am făcut adrese nenumărate la Primărie. Cred că e foarte greu să îi controleze şi nici adăposturile nu sunt destul de încăpătoare. Ieri chiar a atacat un coleg de-al meu. Încercăm să convieţuim cu ei. Deranjează foarte mult pacienţii, în schimb. Sunt agresivi”, crede Eugenia Manu, managerul Spital Municipal Moreni.

"Latră toată noaptea, nu putem dormi"

Patrupedele sunt peste tot. Chiar în faţa grădiniţelor îşi fac veacul haitele de câini. Oamenii se tem pentru siguranţa copiilor dar şi a lor şi spun că mulţi sunt aduşi din localităţile învecinate. “Sunt probleme mari. Sunt foarte mulţi câini, unii aduşi din alte localităţi. Latră toată noaptea, nu putem dormi. Sunt haite multe. Cred că au fost aduşi din altă parte, pentru că s-au înmulţit foarte mult în ultima perioadă”, spune un morenar.

Autorităţile spun că din cauza legislaţiei nu pot face nimic, iar cele două adăposturi din Moreni sunt pline cu maidanezi. “Şi la noi este ca peste tot în România. Nu mai avem un inventar al câinilor, pentru că evoluţiile sunt foarte rapide. Noi am sprijinit mai multe ONG-uri pentru a-şi construi un adăpost privat. În Moreni sunt două adăposturi şi ambele sunt pline la refuz. Nu mai pot face faţă. Am vorbit cu un medic veterinar din Târgovişte pentru a-I duce la un adăpost din Târgovişte, dar legea ne este defavorabilă”, spune Constantin Dinu, primarul Municipiului Moreni.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort