VIDEO Două turiste, rătăcite în Munţii Bucegi. Jandarmii le-au arătat drumul către maşinile personale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au plecat să admire frumuseţile Munţilor Bucegi, dar vremea rea le-a pus beţe în roate. Este păţania a două turiste care au cerut ajutorul jandarmilor montani pentru că s-au rătăcit.

Turistele se aflau, în weekend, într-o drumeţie pe traseul montan Canionul Horoabelor. 

La lăsarea întunericului, din cauza vizibilităţii reduse, a necunoaşterii traseului practicat şi a burniţei, cele două s-au panicat şi au solicitat ajutorul salvatorilor montani.

„Ajunşi în zona Izbuc, jandarmii de la Postul Montan Peştera şi salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa le-au condus pe bucureştencele în vârstă de 43, respectiv 49 de ani, în condiţii de siguranţă până la Padina, unde aveau maşinile personale. 

Turistele erau echipate corespunzător şi nu au necesitat îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol”, au precizat jandarmii de la IJJ Dâmboviţa.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona munţii Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”